- Scris de Cristina COLȚ
Circulţia va fi închisă timp de trei luni pe tronsonul cuprins între str. Nicolae Bălcescu (intersecţie cu str. Dumitru Bagdazar) şi str. Ştefan cel Mare (intersecţie cu str. Lupeni) în perioada 14.04 – 13.07.2014, informează Primăria Municipiului Ploieşti, într-un comunicat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a anunţat că grupul de firme Iridex a câştigat licitaţia care vizează închiderea şi ecologizarea rampei Teleajen, titrează prahovabusiness.
Începând cu luni, 14.04.2014, ca urmare a lucrărilor care se execută la calea de rulare, pe strada Ștefan cel Mare, traseul 106 va circula deviat pe Bulevardul Independenței, anunță SC Transport Călători Express, societatea de transport din municipiul Ploiești.
Campania Asociației RoRec, "Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!", organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, revine pe11-12 aprilie 2014 pentru o nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice.
Primăria Municipiului Ploieşti, prin SC TCE SA, informează ploieștenii că, începând de vineri, 11aprilie 2014, autobuzele traseului 101 vor circula pe sensul spre Spitalul Județean cu intrare prin stația „HALE CORECO", astfel:
Primăria Câmpina a făcut demersuri pentru a transfera două terenuri nefolosite, ce aparţin MAI. Una dintre propuneri viza spaţiul fostei unităţi de jandarmi de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu şi terenul de lângă Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr". Ministerul Apărării Naţionale a anunţat Primăria şi Consiliul Local Câmpina că este de acord cu ultima variantă.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat marţi, la prezentarea bilanţului ministerului pe 2013, că a făcut demersuri pentru achiziţionarea de autospeciale noi în valoare de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi din venituri proprii al instituţiei pe care o conduce.