Te-aş părăsi, Ibiza, dragostea mea!
Vorbeam la telefon cu o amică din Valencia şi, la un moment dat, m-am trezit spunându-i că m-am plictisit de Ibiza şi că mă gândesc serios să mă întorc în Peninsulă. Prietena mea decide scurt că am înnebunit, fără să mă întrebe ce motive am să mă mut. Ştie cu ce mă ocup şi mă cunoaşte destul de bine. În opinia ei, scriitorii, artiştii în general, se simt ca peştele-n apă la Ibiza, tărâm magic unde inspiraţia pluteşte în aer ca uleiul deasupra apei.
Se fereşte să adauge că această faimă a insulei a funcţionat 30 de ani, ca, treptat însă ferm, să lase loc unei etichete mai concise: vacanţe nocturne - (mult) sex, (multe) droguri şi (îndobitocitor de mult) house; aerul vibrează de psihotice ritmuri tribale şi marijuana îşi face veacul la colţ de stradă. Cockteilul, această eficace invenţie a unui popor fragmatic care bea doar ca să se îmbete, se vinde (ieftin) la ofertă, alături de compoziţii lichide mult mai puţin sofisticate, în general o cupă foarte generoasă cu vodcă şi un strop de Red Bull, aşa, de culoare.
Tarabe hippie
Fauna turistică a Ibizei vrea doar să se îmbete şi să se împerecheze cât mai frecvent. Nimeni nu e interesat de bucătăria specifică sau de oferta culturală a guvernului balear, onestă şi destul de interesantă; fauna turistică a insulei continuă lipsită de complexe vizavi de caracteristica ei ignoranţă, ceea ce este de apreciat cu recunoştinţă, pentru că această ignoranţă culturală este stâlpul oricărei tarabe de târg hippie, târguri ce se bucură încă de un stabil succes.
Viaţa ca artizanat sau nimeni nu scapă viu
Adevărul este că nu trebuie neapărat să traversezi o perioadă zen ca să fii fascinat de originalitatea şi imensa varietate a ofertei artizanale. Un crucifix al cărui Crist răstignit se desluşeşte cu întârziere însă clar într-o furculiţă de argint modelată la cald poate fi o plăcută surpriză chiar şi pentru cel mai încăpăţânat inamic al improvizaţiilor cu tente kitsch. În final, încasările acestui tip de târg depind mult de ingeniozitatea artizanilor şi de entuziasmul posibililor cumpărători. Deviza lor nescrisă, însă ostentativ etalată este îndemnul de a nu-ţi lua viaţa prea în serios pentru că, la urma urmei, nimeni nu scapă viu din ea.
Bucolism wi-fi.
Senzaţia de nesfârşită libertate, vestimentaţia încântător absurdă care nu uimeşte nicio privire, îngăduinţa în faţa oricărui tip de exces şi casele ţărăneşti din câmp - acum, combinaţie infailibilă de delicii bucolice şi confort wi-fi - sunt ultimele zdrenţe ale unui renume evident prea îndelung savurat. Astăzi nu se prea mai poate vorbi despre vicontese şi marchiza de Ibiza care-şi dau coate cu scriitori, invită la petrecerile lor ţigani încruntaţi şi musculoşi ca să le drogheze cu rumbe şi care nu fac niciodată parte din cluburi care admit persoane ca ele. Acum, snobismul e mai sport, mai civilizat şi poate de aceea atât de puţin atractiv.
Insula târfă
Un apel telefonic cu acea simplă intenţie de "como te va, cariño?" m-a făcut să-i vorbesc prietenei mele (care n-a vizitat niciodată insula) despre toate astea, pentru că Ibiza are acest dar de a te impinge la obligatorie şi eternă evocare. E coruptă, tulbure, transpirată şi cu machiajul scurs, ca o bătrână artistă de cabaret al cărei trecut, delăsare şi cinism este un semnal clar că vrea să fie lăsata în pace. O fascinantă contradicţie (şi competiţie) între intimele ei dorinţe de a reedita succesele unui trecut strălucitor şi oboseala cronică. La isla blanca este acum doar o târfă bătrână care aruncă din când în când o privire piezişă de sopârlă subţire şi uscată idioţilor ei nepoţi, obsedaţi de bronzul perfect şi de mereu fascinanta temă a pierderii greutăţii.
Ibiza, c'est fini
La isla blanca nu mai poate să spună lumii altceva decat fuck me, I`m famous!, în timp ce partea ei ieşită din raza focurilor de artificii este plină de moteluri îmbâcsite locuite de genul de oameni care se nasc săraci şi mor extenuaţi, de femei singure şi amare, care-şi petrec serile aşezate la fereastră implorând vechilor zei fenicieni o schimbare, orice fel de schimbare...
Locul unde noaptea „se ridică”
M-am plictisit de Ibiza şi prietena mea din Valencia nu mai este aşa de sigură că am înnebunit. Părăsind acest loc, aş regreta doar apusul de soare şi adevărul din reiterata sa fac-asta-în-fiecare-seară frumuseţe. Oamenii folosesc adesea expresia "căderea nopţii". În insula asta, noaptea "se ridică"...