Sâmbătă, 2 noiembrie 2013, începând cu ora 09.00, la Parohia Sfântul Nicolae din Câmpina, va avea loc încheierea primei faze a proiectului „Arheologie experimentală: Ceramică preistorică", proiect prin care participanţii au fost iniţiaţi în tainele meşteşugului olăritului preistoric.
„Proba de foc" reprezintă etapa finală a reproducerii unor vase funerare descoperite în cimitirul din epoca bronzului aflat în incinta parohiei Sf. Nicolae din Câmpina, dar şi a unor vase de lut aparţinând altor culturi mai vechi de pe teritoriul ţării, cum ar fi Cucuteni.
Oraganizatorii proiectului, alături de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, sunt Parohia Sf. Nicolae din Câmpina, Asociaţia arheologică Gorganu şi Centrul de Arheologie Experimentală.