Sub pasul orfanului, derdeluşul copilăriei devine maidan.
Fluturii ajunşi pe lampă, ori nu auzit-au de Icar, ori le-a plăcut ecoul.
Dacă latina este „limbă moartă”, de ce nimeni nu o poate îngropa!
O singură dată Eva s-a lăsat ispitită de măr. În rest, doar de frunză.
Şarpele i-a furat lui Ghilgameş iarba nemuririi. Apoi lăsat-a moartea să o pască.
Pruncul din pântecul mamei e geamănul celui din inima ei.
Cu Sfântul Gheorghe, calul a răpus balaurul; cu Maria Tereza, l-a înviat.