Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

nichita stanescuColegiul Național „Nichita Stănescu" Ploiești organizează, în această lună, cea de-a IV-a ediție a Concursului Internațional „Lecții cu Nichita". Sunt invitați să se înscrie, până pe 15 martie, elevi din clasele gimnaziale și liceale.

Au mai rămas zece zile de înscriere la Concursul Internațional „Lecții cu Nichita", parte a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu". Competiția a fost realizată pentru a-i familiariza pe elevi cu opera și gândirea poetului Nichita Stănescu, pentru a încuraja talentele tinerilor în domeniul artistic-literar, dar și pentru a le încuraja competențele digitale şi lingvistice.

Încă de la prima ediție, concursul s-a dovedit atractiv pentru elevi, peste 250 de tineri participând la toate secțiunile concursului, iar la a doua ediție, competiția a devenit internațională, participând sute de tineri din șase țări și 16 județe.

Concursul are patru secțiuni: TRADUCERE – maxim trei poezii în una din limbile franceză sau engleză, FOTOGRAFIE – maxim trei fotografii, DESEN – maxim trei desene și FILM de SCURT METRAJ - 5 minute.

Secțiunea traducere are loc sâmbătă, 22 martie, la sediu colegiului.
Anul acesta, la toate cele patru secţiuni ale concursului pot participa elevi din clasele V - XII din unităţile de învăţământ preuniversitar din România, Macedonia, Polonia, Grecia, Turcia, Letonia, Republica Moldova şi orice altă țară. Taxa de participare este de 20 de lei, iar lucrările sunt protejate de către drepturi de autor.
Partenerii manefstării sunt Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Muzeul Memorial „Nichita Stănescu", Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus", Centrul Județean de Cultură Prahova, Alianța Franceză Ploiești, Foto Club Ploiești, iar finanțator este Primăria Municipiului Ploiești, care va acorda și premiile pentru gimnaziu (desen și fotografie), liceu (desen, fotografie, film) și traducere (limba franceză juniori - clasele VIII-X, limba franceză seniori - clasele XI-XII, limba engleză juniori - clasele VIII-X și limba engleză seniori - clasele XI-XII).
Înscrierile pentru concurs vor fi realizate până cel târziu 15 martie, iar data limită de trimitere a lucrărilor este 20 martie. Organizatorii îşi rezervă dreptul de prelungire sau modificare a datelor de concurs anunţând în prealabil acest lucru. Lucrările trebuie expediate la adresa: Colegiul Naţional „Nichita Stănescu" Ploieşti. Concurs Internaţional „LECŢII CU NICHITA", Str. Nalbei, nr. 3 , 100085 Ploieşti, Judeţul Prahova.

Mai multe AICI

 

Back To Top