Joi, 12 noiembrie 2009, melomanii ploieşteni au avut bucuria de a se reîntâlni cu Maestrul ILARION IONESCU-GALAŢI, personalitate a muzicii româneşti care, pe lângă ştiinţa şi experienţa în domeniul dirijatului, are calităţi ce îl fac iubit nu numai de către public, dar şi de către membrii orchestrelor pe care le conduce.
Farmecul Maestrului
Una dintre acestea - pe care am subliniat-o în repetate rânduri - este aceea de a şti să propună un repertoriu care îmbină diversitatea cu abordabilitatea. O altă calitate a Maestrului este farmecul de care noi, cei de pe scenă, ne bucurăm în mod direct, iar publicul îl simte şi îl caută, astfel că, de câte ori îi apare numele pe afiş, spectatorii sunt mult mai numeroşi.
Sensibilitatea Alinei Tudorache
Spectacolul de joi, prin prezenţa la pupitrul dirijoral a Maestrului GALAŢI, a constituit încă un eveniment al acestei stagiuni. De această dată a putut fi audiat un program care a cuprins lucrări de Aram Ilici Haciaturian.
Pentru început, ALINA TUDORACHE a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră, partitură ce impune nu numai stăpânirea unei tehnici deosebite, dar şi foarte multă sensibilitate, valenţe pe care tânăra artistă le-a demonstrat din plin.
Tristeţe şi exuberanţă
Partea a doua a fost dedicată monumentalei Simfonii a II-a „cu clopote”, opus foarte rar abordat pentru că, din cauza unei ritmici aparte şi a unor momente grele din punct de vedere instrumental, este socotit dificil pentru ansamblul orchestral. Cunoscând partitura până în cele mai mici amănunte şi respectând cu stricteţe stilul atât de aparte al acestui compozitor, Maestrul ILARION IONESCU-GALAŢI a oferit o versiune interpretativă care, deşi copleşitoare în unele momente, nu a fost greoaie. Dimpotrivă, chiar şi în secvenţele lente, de o tristeţe sfâşietoare, muzica nu a devenit obositoare, iar în cele exuberante, sclipitoare, intensitatea nu a fost zgomotoasă, Maestrul echilibrând iscusit compartimentele orchestrei.
Răspunzând entuziasmului celor aflaţi în sală, orchestra condusă de Maestrul GALAŢI a interpretat la bis, tot din creaţia lui Aram Ilici Haciaturian, „Dansul săbiilor”.
Brahms şi Haydn cu Tiberiu Oprea
Concertul de joi, 19 noiembrie, va fi dirijat de TIBERIU OPREA. Programul cuprinde Uvertura festivă „Academica” şi Variaţiunile pe o temă de Haydn pentru orchestră de Johannes Brahms, iar MICHICO OTA-KYS (Germania) va interpreta Concertul pentru pian şi orchestră în Re major de Joseph Haydn.