Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Inaugurarea Salonului Literar Marţi, 24 noiembrie 2009, la Clubul "Jean Louis Calderon” din Bucureşti s-a inaugurat Salonul literar "Sorana”, evocând şi dorindu-se în continuitate cu Salonul cultural al neuitatei Sorana Coroamă Stanca. Au fost prezenţi foşti participanţi la inimitabilele serate ale sărbătoritei, scriitori, profesori universitari, studenţi, masteranzi, iubitori ai literaturii şi artei. Oaspeţii au fost salutaţi de prof. Mihaela Popescu, director al Centrului pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, sector II, Bucureşti. George Anca, amfitrionul Salonului literar, Sorana Georgescu-Gorjan, Adina Ştefan, Nestor Ignat, George Astalos, Liliana Radu ş.a. au omagiat carismatica personalitate a Soranei Coroamă Stanca, mare doamnă a teatrului şi artelor, care, purtând şi numele de Ecaterina, avea să aibă onomastica a doua zi. Cărţi ale sale precum "Dansul tinerilor lupi”, "Antimemorii”, "Les Casabans” au fost expuse şi discutate. Unicitatea discursului şi "concluziile” soraniene au foat asociate cu masiva empatie generată şi numirea fiecărui cirac sui generis din preajmă.
George Astaloş, Puşi Dinulescu şi Noni Cristea au schiţat o cartă a saloanelor trecute şi prezente, în dialog cu Mihai Diaconescu, Paula Romanescu, Cristian Pomohaci, Petru Costinescu, Silvian Floarea, Ştefan Doru Dăncuş, Alex Vâlcu.

 

Lansarea cărţii "Între două lumi” de Ben Todică


Cartea lui Ben Todică "Între două lumi” a focalizat atenţia numerosului public, împreună cu poemul său cinematografic "Morminte cu cruci”. Textele sale erau cunoscute unora din publicaţiile online ale lui Artur Silvestri. Două teme dramatizate în carte - Eminescu/ exilul - au fost aprofundate de eminescologul Nicolae Georgescu şi de scriitorul român/francez George Astalos. Nicolae Georgescu (omonimul eminescologului) a povestit întâlnirea cu prea bunul, "prost de bun”, om/autor, rarii la vedere canguri şi deşii ursuleţi coala rozând frunze de eucalipt. Turismul uraniului la Ciudanoviţa, un capitol unic al cărţii, şi vulcanismul lui Todică au prilejuit o demonstraţie de specialitate, pro, din partea expertului internaţional în uraniu Mihai Popescu, titularul închiderii minei mitizate de Todică.
A venit vorba şi de alte "mituri” - Capul "România” dintre Noua Zeelandă şi Australia (a se regăsi şi pune steag), sau îmbogăţirea, cândva, a unor greci prin transportarea unor vapoare de usturoi din România în Australia.
P.S: La Focşani s-a întâmplat să fie relansată, în acelaşi timp cu opul todician (insinuăm ludic o teodicee diminutivată de numele Todică), şi cartea lui Petre Abeaboeru "Între două lumi”. Acelaşi titlu, aceeaşi Moldovă/Australie. Dar prin salon se ştie că prima imigraţie românească în Australia ar fi bănăţeană, ceea ce devenise viitorul jurnalist, cineasrt şi scriitor Ben Todică lângă mina de uraniu de la Ciudanoviţa, sub sovietici.


George Anca

Back To Top