În urma preselecțiilor pentru „FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre", CONCURS NAȚIONAL DE MUZICĂ FOLK, EDIȚIA a XV–a, PLOIEȘTI 2014, au fost selectați 17 participanți (soliști și grupuri).
Festivalul este organizat de către Casa de Cultură „I.L. Caragiale" a Municipiului Ploieşti, în perioada 10-11 octombrie 2014, la sediul Teatrului „Toma Caragiu". Vineri, 10 octombrie, va avea loc consursul, iar sâmbătă, 11 octombrie se va desfășura Gala Laureaţilor.
„La festival, s-au înscris, inițial, 23 de concurenți - opt formații și 15 soliști, dintre care au trecut de preselecții 17 participanți - șase grupuri și 11 soliști", ne-a declarat Luminița Avram, directorul Casei de Cultură „I. L. Caragiale" a Municipiului Ploiești, organizatorul evenimentului.
Artiștii vor fi jurizați de către o comisie formată din nume cunoscute ale muzicii autohtone: Titus Andrei, Mihai Cosmin Popescu, Viorel Gavrilă, Daniel Iancu și Iulian Anghel.
„În fiecare seară vom avea recitaluri de excepție. Vineri, după concurs, îi vom asculta pe câștigătorul premiului „Gabi Dobre" de anul trecut, Ovidiu Scridon, dar și pe laureații ediției anterioare, Proiectul Tivodar, urmați de Magda Pușkaș și Mircea Baniciu. În seara de sâmbătă, vor urca pe scenă pentru recitaluri grupul PunctROM din Cluj-Napoca, premianții la categoria de interpretare grup anul trecut, Daniel Iancu și Vasile Șeicaru", ne-a mai spus Luminița Avram.
În ceea ce privește intrarea la festival, iubitorii de folk vor plăti pentru o seară 25 de lei pentru un bilet, iar costul abonamentului pentru cele două seri va fi de 40 de lei. Pentru pensionari, elevi și studenți, costul unui bilet pentru o singură seară este de 15 lei și 24 de lei pentru ambele seri ale evenimentului.
Anul acesta, TROFEUL FESTIVALULUI este în valoare de 2.500 de lei, premiul de interpretare – grup/fromatie/band - în valoare de 2.000 de lei, premiul de interpretare solist va fi de 1.000 de lei, aceeași valoare având și premiul de măiestrie instrumentală, premiul de creaţie (muzică şi text) și premiul de popularitate.
Adresa de e-mail a festivalului este Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Puteți găsi informații despre FESTIVALUL CASTANILOR 2014 și pe Facebook AICI
Proiect al Casei de Cultură „I. L. Caragiale" a Municipiului Ploiești, FESTIVALUL CASTANILOR 2014 este coordonat de către directorul instituției Luminița Avram și Alin Nicodim.
CITEȘTE ȘI: