Programul spectacolului orchestrei simfonice a Filarmonicii de joi, 11 martie 2010, a cuprins două lucrări de mare anvergură şi de largă popularitate aparţinând genului concertant.
Romantism chopenian cu Vlad Dimulescu
Pentru început, pianistul VLAD DIMULESCU a încântat publicul cu Concertul nr. 1 de Frederik Chopin, opus pe cât de accesibil datorită melodicităţii şi frazelor de largă respiraţie romantică, pe atât de dificil de realizat din punct de vedere tehnic şi interpretativ. VLAD DIMULESCU a demonstrat – ca de fiecare dată când abordează o lucrare – că are resursele necesare nu numai pentru a depăşi dificultăţile de ordin strict tehnic, dar şi de a transmite ascultătorilor întreaga paletă de trăiri cuprinse în lucrarea respectivă. La această reuşită de excepţie a contribuit – în foarte mare măsură – şi calitatea deosebită a acompaniamentului datorată Maestrului OVIDIU BĂLAN aflat la pupitrul dirijoral al simfonicului ploieştean.
Ultimul Brahms
Partea a doua a spectacolului a fost dedicată ultimului opus concertant din creaţia lui Johannes Brahms – Dublul concert pentru vioară şi violoncel în interpretarea a doi membri ai orchestrei simfonice ploieştene: COSMIN-HORAŢIU STOICA (vioară) şi ILDIKO-EMESE ACHIM (violoncel). Surpriza deosebit de plăcută a fost produsă de tânăra violoncelistă ILDIKO-EMESE ACHIM care a dovedit stăpânirea unei tehnici de foarte bună calitate, a unui sunet puternic şi cantabil în acelaşi timp şi cunoaşterea şi înţelegerea în esenţă a partiturii brahms-iene. Cât despre performanţele interpretative ale violonistului COSMIN-HORAŢIU STOICA am vorbit şi am scris de nenumărate ori. Singurul meu regret este faptul că talentul şi prezenţa scenică de adevărat solist ale acestui artist nu sunt „exploatate” mai des pe scena Filarmonicii.
Ştiinţă şi artă
Trebuie să insist încă o dată asupra contribuţiei la reuşita acestui concert adusă de Maestrul OVIDIU BĂLAN. Am spus adeseori – preluând o afirmaţie a regretatului Ion Baciu – că pe un bun dirijor îl cunoşti în acompaniament. Maestrul OVIDIU BĂLAN a depăşit de mult stadiul de ştiinţă, de tehnică a acompaniamentului, ajungând la o adevărată artă. Joi seară, urmărindu-i gestica, aveai impresia nu numai că este preocupat de acurateţea şi exactitatea acompaniamentului, dar şi că este – trup şi suflet – alături de cei trei solişti în demersul lor interpretativ, subliniindu-le – clipă de clipă – intenţiile.
Schubert, Kozeluch, Şostakovici
Concertul de joi, 18 martie 2010, va fi dirijat de RADU POSTĂVARU. Programul cuprinde lucrări de Franz Schubert (Simfonia a V-a), Leopold Kozeluch (Concert pentru pian la 4 mâini în interpretarea OZANEI ZAREA-CALMUCHI şi a MIHAELEI SPIRIDON) şi Dmitri Şostakovici (Suita a II-a de balet).