La 70 de ani de la comiterea Holocaustului traumele suferite de supravieţuitorii acestuia sunt departe de a se fi cicatrizat. Imposibila vindecare a rănilor a dus nu în puţine cazuri la alterarea relaţiilor interpersonale din interiorul familiilor trecute prin această tragedie. Urmăriţi şi apăsaţi de tenebrele trecutului, a unei sfâşietoare experienţe personale, unii au încercat, alţii nu, unii au reuşit, alţii nu, să se elibereze prin găsirea unui răspuns.
Dramatizare după o proză care-i aparţine, piesa de tetru „Miriam W” a Savyonei Liebrecht poate fi privită ca o introspecţiune. Născută la Munchen în 1948, de unde emigrează la vârsta de un an în Israel, împreună cu părinţii, ei înşişi supravieţuitori ai Holocaustului, viitoarea licenţiată în filosofie şi litere a Universităţi din Tel Aviv îşi parcurge adolescenţa temporal cu personajul principal al piesei, Mirele.
Apel la memoria colectivă
Privită ca un exerciţiu de rememorare, piesa Savyonei Liebrecht este în fapt un apel la memoria colectivă. Ceea ce la câteva minute bune de la ridicarea cortinei nu părea mai mult decât o acţiune banală - vânzarea unei case vechi - se transformă într-un veritabil tunel al timpului prin care ne întoarcem rapid în urmă cu 20 de ani.
Revenită în casa părintescă pe care o părăsise la moartea tatălui ei, Miri pătrunde în adâncimea amintirilor care se aflau încă prinse între pereţii camerelor. Dedublarea îi împrospătează amintirile legate de viaţa de familie petrecută de Mirele în urmă cu 20 de ani, în timpul ultimei clase de liceu.
Viaţa prin prisma ireparabilului
Aflat la a treia colaborare cu Teatru „Toma Caragiu” din oraşul nostru, regizorul Radu Afrim realizează un spectacol profund uman. Urmele trecutului îi apasă pe supravieţuitorii Auschwitz-ului. Pierderea rudelor şi umilinţele îndurate le-au marcat existenţa şi la 30 de ani după tragedie. Privind viaţa prin prisma ireparabilului, mama Mirelei refuză uitarea, în timp ce durerea îi anesteziază sentimentele faţă de fiică şi soţ. Mătuşa Carola se străduieşte să-şi reprime amarele şi umilitoarele amintiri încercând un exerciţiu de uitare.
Mirele, Avram, Simon
Mirele: adolescenta cu silueta anorectică, cu o seninătate şi un neastâmpăr venite din frumusetea vârstei, deconcertată când mama îi cere să pună curăţenia camerei înaintea învăţăturii (''Lasă moluştele şi fă bine colţurile!"), îndurerată când i s-a stricat petrecerea de majorat sau nu a fost însoţită de părinţi la intrarea în armată.
Avram: un tată iubitor, blând şi ireprehensibil între două femei – soţia care îl respinge şi cumnata care îl presează cu declaraţii de dragoste. Simon: agent imobiliar, copilul irakian căruia mama Mirelei îi turna găleţi cu apă în cap, o va îngriji când aceasta va rămâne singură.
Continua (re)amintire
Ilustraţia muzicală propusă de regizorul Radu Afrim se află în deplină consonanţă cu momentele spectacolui. Aminitirile se prelungesc în ecoul care-i învăluie apăsător pe locatari. Vorbind despre contribuţia partiturilor muzicale în desfăşurarea spectacolului, remarcăm ca excepţional momentul de cântec şi dans la ziua Mirelei.
Scenografia Iulianei Vâlsan - dincolo de acurateţea exprimării interioarelor - în epocă - şi deopotrivă a costumelor, vine cu ingeniozitate şi mesaj într-o joncţiune interior-exterior. Trecerea timpului în casă şi în afara ei este în contrapunct cu păstrarea memoriei afective. La 20 de ani de la părăsirea casei, Miri o regăseşte pe Mirele prin cotloane, dar şi în ea însăşi, nedesprinsă, şi rememorează istoria tristă a familiei sale, al cărei tragic sfârşit îl află de la tânărul irakian.
Deschiderea dulapurilor şi sertarelor, făcută întodeauna într-un gest de nervozitate, apare ca un leitmotiv al spectacolui. Unii caută, alţii nu vor să găsească. Toţi sunt însă urmăriţi de acelaşi trist destin.
Spectacol încântător, actori pe măsură
Un nou spectacol-eveniment semnat Radu Afrim nu putea fi produs fără o simbioză perfectă regizor-actori. Atenţi la cel mai mic detaliu, actorii au realizat un spectacol cald, urmărit ce atenţie de spectatori şi răsplătit pe măsură.
Fără tuşe grosiere, printr-o remarcabilă compoziţie, Clara Flores (Marta) exprimă chinuitoarele angoase care-i creează o nelinişte permanentă. Înşiruind cu exactitate numele morţilor din lagăr, refuză să privească spre viitor.
Florentina Năstase (Mirele), adolescentul pur cu trăirile vârstei sale, suportă greu atmosfera apăsătoare din sânul familiei, întunecată şi de perpetua ciocnire a generaţiilor, antagonica înfruntare dintre părinţi şi copii, în speţă mamă-fiică. Emoţionantă interpretarea cuvântului de adio in memoria tatălui dispărut dintre cei vii.
Ada Simionică (Carola), strălucitoare, aşa cum se dorea tânăra mătuţă, încearcă să se detaşeze de un trecut dureros de care a avut parte din plin. Exuberanţa forţată, falsa lipsă de pudoare, micile înţepături verbale nu sunt suficiente pentru a-i crea o lume mai frumoasă într-un loc în care totul este privit în negru.
Ioan Coman (Avram), blândul şi iubitor părinte, neîmplinit sufleteşte şi material, îşi caută liniştea în dragostea arătată fiicei sale.
Andi Vasluinau (Simon), partea politică a piesei Savyonei Liebrecht ("acei pui de irakieni nespălaţi, obraznici şi gălăgioşi", după spusele Marteiei), este acum, la maturitate, agentul imobiliar care tranzacţionează vânzarea casei. Stăpânit încă din copilărie de o mare dragoste faţă de Mirele, reuşeşte cu brio să-şi disimuleze emoţiile şi bucuria revederii cu aceasta, după un timp atât de îndelungat.
Oxana Moravec (Miri) retrăieşte cu sensibilă uimire anii adolescenţei, neascunzându-şi emoţia la fiecare îngemănare cu Mirele. George Angelescu (Beniamin, fiul mătuşii Carola) aduce în scenă un personaj care prin simpla sa apariţie îl destinde pe spectatorul încordat, prins în desfăşurarea acţiunii. Infantil, copil în grija tuturor şi a nimănui, Beniamin reuşeşte să smulgă zâmbetele spectatorilor.
Punerea în scenă a piesei Miriam W (It's All Greek to Me) este un adevărat spectacol de teatru în care simbolistica tristă a textului este atenuată de o regie inspirată şi de jocul încântător al actorilor ploieşteni.