Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Sala Coloanelor a Palatului Culturii va găzdui, la finalul săptămânii viitoare, Balul Filarmonicii, un eveniment spectaculos organizat pentru a marca 65 de ani de activitate a instituției.

 

Prima ediție a "Balului Filarmonicii" va avea loc pe 17 decembrie, de la ora 17.00, cu prilejul celebrării a a 65 de ani de la susţinerea primului concert simfonic pe scena instituției ploieștene de cultură, și va reuni toate formaţiile Filarmonicii "Paul Constantinescu": Orchestra Simfonică, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei", „Ploieşti Jazz Trio" şi Cvartetul de coarde „Chronos". Printre invitați se numără oficialităţi locale şi naţionale, dar și personalităţile artistice care au participat de-a lungul timpului la consolidarea prestigiului de care Filarmonica din Ploiești se bucură în zilele noastre.
Programul evenimentului va include „Oratoriul Bizantin de Crăciun" de Paul Constantinescu, o capodoperă a muzicii româneşti, în interpretarea orchestrei simfonice şi a Corului Radio, sub bagheta maestrului Radu Postavaru, dar și o inedită expoziție cu materiale ce prezintă Filarmonica „Paul Constantinescu" de-a lungul timpului. Invitații vor avea parte, de asemenea, de un dineu cu un meniu sofisticat şi băuturi alese, fiind purtaţi în atmosfera clasică de bal prin momentul susținut de dansatorii de vals.
"Vă așteptăm, așadar, la «Balul Filarmonicii», duminică, 17 decembrie 2017, de la ora 17:00, în «Sala Coloanelor» de la Palatul Culturii. Evenimentul grandios înscrie municipiul Ploiești în rândul marilor metropole care, în fiecare an între noiembrie și martie, sezonul balurilor vieneze, readuc la viață splendoarea și măreția acestui tip de eveniment, demult apuse, dar mereu vii prin eleganța și rafinamentul invitaților, participanților și programului său. Dress Code-ul evenimentului este «White Tie», iar biletele sunt disponibile la prețul de 130 de lei și se găsesc atât on-line, pe filarmonicaploiesti.ro, cât și la Casa de Bilete a Filarmonicii «Paul Constantinescu» Ploiești din strada Anton Pann, numărul 5", anunță organizatorii.

Back To Top