
Datorită impactului deosebit de care s-a bucurat ediţia precedentă, organizatorii au dat competiţiei, începând din acest an, o anvergură internaţională. La cea de-a doua ediţie şi-au anunţat participarea elevi din şapte şcoli din Polonia, Macedonia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Letonia.
Concursul se desfăşoară pe patru secţiuni: traducere, fotografie, desen şi scurt-metraj. El se adresează elevilor de la clasele V-XII, pe diferite categorii de vârstă.
Înscrierea se poate face electronic, prin completarea fişei de înscriere, trimisă până pe 10 martie 2012.
Lucrările, pentru secţiunile desen, fotografie şi film trebuie trimise, conform regulamentului, până pe 15 martie 2012.
Pentru secţiunea traducere, pentru cele 2 grupe de vârstă (juniori şi seniori) şi pentru cele 2 grupe de traduceri, engleză şi franceză, concursul se va desfăşura sâmbătă, 24 martie 2012, începând cu orele 9.00, la sediul Colegiului Naţional "Nichita Stănescu".
Premiile în valoare de 7500 de lei vor fi oferite, şi anul acesta, de Primăria Municipiului Ploieşti. Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie "Nichita Stănescu"
Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa pagină dedicată competiţiei: www.concurs-lectii-cu-nichita-ro .