Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

concert caragiale
Categorie: APH Cultural

 

• Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești sărbătorește 170 de ani de la nașterea marelui scriitor Ion Luca Caragiale printr-un concert simfonic excepțional.
• „D-ale carnavalului” este un proiect imaginat de pianistul Sorin Petrescu, la care sunt invitați actori și membrii Corului Filarmonicii. 

 

Joi, 29 septembrie, de la ora 19.00, Maestrul Tiberiu Oprea și Orchestra Simfonică ploieșteană ne invită, alături de actorii Cristian și Gabriela Iacob, precum și de membrii Corului Filarmonicii „Paul Constantinescu” la o seară de neuitat.

Despre concertul-spectacol

După succesul fulminant al primei rezprezentații, la începutul acestui an, încântătorul concert-spectacol „D’ale Carnavalului” ajunge pe scena ploieșteană pentru a celebra cel de-al 170-lea an de la nașterea inegalabilului scriitor Ion Luca Caragiale.
Realizat după un concept original creat pentru orchestră, cor bărbătesc și recitatori, proiectul inițiat de pianistul Sorin Petrescu reunește lucrări recente ale unor inspirați compozitori actuali, care ne vor delecta imaginația prin omagiile lor muzicale aduse marelui dramaturg, poet și pamfletar român.

Pe lângă piesele „Târgul Moșilor” de Andrei Tănăsescu, „Jalba Hoților” de Laura Manolache, „Aland’ale Carnavalului” de Leonard Dumitriu și „Nenea Iancu în Carnaval” de Ioan Dobrinescu, programul va cuprinde și o lucrare din 1897 a compozitorului ceh Julius Fucik - „Intrarea Gladiatorilor” (scrisă inițial ca un marș militar, dar revizuită în America anului 1901 pentru a servi drept screamermarch în popularele reprezentații de circ) - aici cu participarea inedită a actorilor Cristian și Gabriela Iacob.
Urmând spiritul caragialesc, ansamblul reunit sub viziunea dirijorală a Maestrului Tiberiu Oprea promite să transforme Sala „Ion Baciu” într-un memorabil tablou carnavalesc al exuberanței, al armoniilor pline de culoare și ritmurilor înflăcărate.

Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea

Născut într-o familie de muzicieni, dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea este licențiat al Universității Naționale de Muzică București, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată și cursurile de Master. În prezent, activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Pitești.

Între anii 2009 - 2018, a fost dirijor colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian – București, unde a susținut premiere, spectacole, concerte de Gală. Tiberiu Oprea este invitat permanent al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski – Constanța, Orchestrei de Cameră Radio, Ion Dumitrescu – Râmnicu-Vâlcea, Paul Constantinescu – Ploiești, Filarmonicii Botoșani, Filarmonicii Banatul – Timișoara, Mihail Jora – Bacău, Orchestrei Simfonice București, colaborând și cu orchestrele Filarmonicilor Transilvania – Cluj, Oltenia – Craiova, Brașov, Oradea, Arad.

CITEȘTE ȘI: Bd. Independenței va fi închis de vineri până luni dimineață, pentru festivalul “Alfabetul Conviețuirii”. Programul evenimentului

Sub semnul centenarului României, în decembrie 2018, Tiberiu Oprea a susținut un concert alături de Orchestra de Cameră Radio dedicat în întregime compozitorului român Sabin Dragoi, eveniment cu ocazia căruia dirijorul a primit distincția „Ordinul Centenar”. În martie anul 2019, Tiberiu Oprea a dirijat concertul de închidere a celei de-a XX-a ediții a GuitarArt Festival din Belgrad, iar în aprilie a fost invitat pentru o serie de concerte în Matera, capitala culturală europeană în 2019.

În iulie 2019 la Râmnicu Vâlcea, a dirijat Carmina Burana într-un concert dedicat Zilelor Imnului Național, iar în septembrie a deschis stagiunea Filarmonicii din Ploiești cu un program integral Paul Constantinescu, un concert-eveniment în cadrul Festivalului „George Enescu”. În ianuarie-februarie 2020, Tiberiu Dragoș Oprea a repurtat succese extraordinare în Germania și Austria, cu ocazia unui turneu alături de New Vision Symphony Orchestra. Concertele au avut emblema „The verybest of John Williams and Hans Zimmer”.

Pianistul Sorin Petrescu

Născut la Timișoara în anul 1959, pianistul Sorin Petrescu și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Ion Vidu“ din orașul natal,continuându-le apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (azi Universitatea de Muzică) din București la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu.

În anii 1980 și 1981, a participat la cursurile de vară ale Seminarului internațional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf Kehrer. Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii „Banatul“, desfășurând o bogată activitate solistică. Este membru al Trio-ului Contraste, fiind un promotor al muzicii contemporane.

Sorin Petrescu a fost distins cu premiul I la concursurile naționale ale muzicienilor profesioniști în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei „Astra“ din Brașov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989), Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Este de asemenea laureat al Concursului Internațional de pian de la Mazara-Italia (Premiul II).

Sorin Petrescu a participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internațional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong). A concertat și în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franța, Elveția, Taiwan.

A efectuat înregistrări la radio, televiziune și la Casele de discuri „Electrecord“ , având totodată și numeroase înregistrări pe compact disc.

Biletele, în valoare de 30 lei (întreg), 20 lei (pensionari), 10 lei (elevi/studenți) sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii și online AICI
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de AICI.
Detalii și rezervări la numărul de telefon +40 726 203 744.

CITEȘTE ȘI: Tabăra de creație literară „Ion Stratan” ajunge la ediția a II-a

Back To Top