- Bd. Independenței va fi închis pentru circulația rutieră în noaptea de joi spre vineri.
- Și rutele mijloacelor de transport în comun vor fi modificate, din această cauză, în a doua parte a săptămânii.
- Măsura a fost luată deoarece, în perioada 30 septembrie – 02 octombrie, pe Bulevardul Castanilor se va desfășura o nouă ediție a festivalului “Alfabetul Conviețuirii”.
Pentru Festivalul interetnic "Alfabetul Conviețuirii", “Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat, în unanimitate, închiderea circulației rutiere pe Bulevardul Independenței, pe tronsonul cuprins între Monumentul Vânătorilor (Gara de Sud) și sediul Conpet, începând de joi, 29 septembrie 2022, ora 23.59 și până luni, 03 octombrie 2022, ora 05.00”, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Primăria Ploiești.
În intervalul amintit, “autobuzele vor circula la sensul din Centru spre Sud pe strada Bobâlna, cu staţii la Pelican şi Liceul de Muzică. La sensul din Sud spre Centru, pe strada Democraţiei, autobuzele opresc în staţiile 13 Decembrie, Covurlui şi Muzeul de Istorie.
Traseele de troleibuze 44 şi 202 vor fi scurtate la Hale Coreco. Legătura între Centru şi Gara de Sud se va face cu celelalte trasee cu parcurs în zonă.
În locul staţiei Coreco Sud, traseele 1, 2 ,2barat 30, 32 şi 32barat vor efectua staţia Gara Sud din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a traseului 101.
În funcţie de dispoziţiile Poliţiei Rutiere, atât intervalul orar cât şi rutele ocolitoare specificate pot fi modificate”, au mai anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.
“Alfabetul Conviețuirii”, ediția a IX-a. Programul complet
Festivalul interetnic “Alfabetul Conviețuirii” va debuta vineri, 30 septembrie 2022, la ora 17.00, cu o defilare a ansamblurilor participante și parada costumelor tradiționale, care se va desfășura din Centrul Civic până la scena amenajată în fața Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud.
Pe durata evenimentului, în afara programului anunțat de organizatori, vor exista inclusive o zonă de street food și un târg de profil.
Vineri, 30 septembrie
18.00 – 19.30 - Orchestra populară ”FLACĂRA PRAHOVEI” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești și Ansamblul „KYMATA”, precum și Ansamblul de dansuri populare „DOINA PRAHOVEI”
19.30 – 19.50 - Ansamblul de dansuri populare tradiționale al Centrului Cultural ASPROPYRGOS – Grecia
19.50 – 20.50 – “MAHALA RAI BANDA” - Partida rromilor "Pro-Europa"
20.55-21.15 - Centrul Cultural ASPROPYRGOS – Grecia
21.15- 21.40 - Ansamblul „HAVERIM” Federația Comunităților Evreiești
21.40 – 22.00 - Ansamblul „THERMALIA” din Evia – Grecia
Sâmbătă, 01 octombrie
10.00 – 10.20 – Ansamblul VARTAVAR – Uniunea Armenilor din România
10.20-10.30 - Ansamblul „BĂLGĂRCE” Uniunea Bulgară din Banat – România
10.30 – 10.50 - Ansamblul „PRIETENII LUI ZORBA” - Comunitatea Elenă Drobeta-Turnu Severin
10.50 – 11.15 - Trupa „ACADEMIC STAR” a Casei de Cultură a Studenților
11.15-11.35 - Ansamblul ”SOLONCZANKA” Uniunea Polonezilor din România
11.35 – 12.00 - Ansamblul PARNASSOS - Comunitatea Elenă Brăila
12.00 – 12.20 - Forumul Democrat al Germanilor - Ansamblul „HARMONIE”
12.20 – 12.30 - Comunitatea Elenă Roman - Ansamblul ”ARETI”
VEZI ȘI: ALFABETUL CONVIEȚUIRII. Trei zile de spectacole cu peste 900 de artiști din România și Grecia
12.30 – 12.55 - "Ansamblul BÚZAVIRÁG" - Uniunea Democrată a Maghiarilor
12.55 – 13.25 - Ansamblul Artistic „OLIMPOS” și Ansamblul Artistic „OLIMPOS JUNIOR” - Comunitatea Elenă Galați
13.25 – 13.45 - Ansamblul „MUGURI DE BREAZA” și interpreta CIUPALĂ ȘTEFANIA
13.45-13.50 - Ansamblul ”ARETI” Comunitatea Elenă Roman
13.0 – 14.15 - Ansamblul „ELEFTHERIA” Comunitatea Elenă Calafat
15.00 – 15.10 – Ansamblul CUNUNA NUCETULUI
15.10 – 15.30 - Corul "CELESTA" Colegiul Nicolae Grigorescu din Câmpina
15.30 – 15.50 - Ansamblul ARTEMIS - Comunitatea Elenă Sulina
15.50 – 16.05 - Ansamblul "KARASEVSKA ZORA" Uniunea Croaților din România
16.05 – 16.40 - Ansamblul "FILIA" Comunitatea Elenă Pitești
16.40 – 17.05 - Ansamblul ”CAN RENKLER” Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România
17.05 – 17.25 - Ansamblul ”NIKI” Comunitatea Elenă Piatra Neamț
17.25 – 17.50 - Ansamblul „PLAVI DELIJA” din Sânpetru Mare - Uniunea Sârbilor din România
17.50 – 18.10 - Ansamblul ”FILIZLER” Uniunea Democrată Turcă din România
18.10 – 18.30 - Ansamblul "ORPHEAS" Comunitatea Elenă Iași
18.30 – 18.55 - Ansamblul ”Di NUOVO INSIEME” Asociația Italienilor din România
18.55 – 19.25 - Ansamblul ”SONȚE” Asociația Macedonenilor din România
19.25 – 19.50 - Ansamblul Folcloric „PRAHOVA” al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” din Ploiești
19.50 – 20.10 - Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România - Ansamblul folcloric CEROVINA
20.10 – 20.30 - IOANA SANDU - Muzică grecească
20.30 -20.50 - Ansamblul de dansuri populare tradiționale al Centrului Cultural Aspropyrgos – Grecia
20.55 – 21.55 – IONUȚ GALANI
Duminică, 02 octombrie
10.00 – 10.05 - CĂRNUȚĂ BIANCA – solistă
10.05 – 10.20 - Ansamblul „IRINI” Comunitatea Elenă Craiova
10.20 -10.35 – Școala Gimnazială FILIPEȘTII de TÂRG
10.35 – 11.00 - Ansamblul DEMETRA-Comunitatea elenă Izvoarele
11.00 – 11.15 - Ansamblul DOFTĂNIȚA și interpreta GEANTĂ ANDREEA
11.15 – 11.40 - Ansamblul ”LANDÂȘ” Comunitatea Rușilor Lipoveni din România
11.40 -12.00 - Ansamblul "ELPIS" - Comunitatea elena Constanta
12.00 - 12.15 - Asociația Folclorică „BRÂU MUNTENESC”
12.15 - 12.30 - Ansamblul "ITHAKI" - Comunitatea Elenă Cluj Napoca
12.30 – 12.55 - Ansamblul ”HOLUBOK” Uniunea Culturală a Rutenilor din România
12.55 – 13.00 - DRAGOMIR BOGDAN – interpret
13.00 – 13.35 - Ansamblurile "ILIOS" și "PAREA" - Comunitatea Elenă Târgoviște
13.35 – 13.40 - MANAILA MIRIAM IOANA – interpretă
13.40 – 14.00 - Ansamblul "HARA" - Comunitatea Elenă Prahova
14.00 – 14.15 - Școala Gimnazială COSMINELE
14.15 – 14.40 - Ansamblul ASTERIA - Comunitatea Elenă București
14.40 – 14.50 - MARTA MOCANU și ROMEO CONSTANTINESCU – interpreți
14.50 – 15.10 - Ansamblul „O MIE DE PORUMBEI” Comunitatea Elenă Tulcea
15.10 – 15.35 - Colegiul Național „I.L. CARAGIALE”
15.35 – 15.50 - Corul „DIONYSSOS” al Comunității Elene Brașov
15.50 – 16.00 - Grupul Vocal „MUGUREL” al Școlii Populare de Arte - Filiala Drajna
16.00 – 16.05 - DOICILĂ ANGELICA – interpretă
16.05 – 16.15 - MUGURAȘI DE PRIMĂVARĂ
16.15 – 16.30 - Școala Gimnazială ANDREI MUREȘANU
Festivalul este organizat de Uniunea Elenă din România, Ministerul Culturii și Primăria Ploiești, sub patronajul Administrației Prezidențiale și în parteneriat ci Consiliul Județean Prahova, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Casa de Cultură “I.L. Caragiale” Ploiești, Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană