Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mareșalul Ion Antonescu retragere titlul Universitatea București
Categorie: APH Cultural

 

• Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu.
• Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 februarie 2023.

Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la bază faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste, informează un comunicat al Universității din București, relatează historia.ro

De altfel, pe tot parcursul guvernării sale autoritare, mareșalul a manifestat o puternică atitudine antisemită, fapt exprimat și public cu numeroase ocazii.

 CITEȘTE ȘI: MIRCEA CĂRTĂRESCU ADUCE „THEODOROS” LA PLOIEȘTI. DIALOG ÎNTRE SCRIITORI

Ca atare, chiar dacă numărul evreilor români și al celor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că în perioada respectivă în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. La aceștia se adaugă mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimiși în Transnistria.

Dat fiind că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria este indiscutabilă, faptele și acțiunile mareșalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universității din București, conform căruia „persoana nominalizată a fost condamnată definitiv și irevocabil pentru crime împotriva umanității”.

Totodată, Senatul Universității din București a ținut cont de faptul că acordarea acestei distincții onorifice mareșalului Ion Antonescu în anul 1941 s-a produs în condițiile distorsionării principiului autonomiei universitare și în spiritul promovării cultului personalității pentru conducătorul statului.

În legătură cu decizia de retragere a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, precizează, în comunicatul emis în data de 15 februarie, că „astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. Nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente”.

În completarea acestei hotărâri, Senatul Universității din București a decis constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toată perioada regimurilor dictatoriale din România.

Mai multe pe: historia.ro

CITEȘTE ȘI: STRUCTURA NOULUI AN ȘCOLAR. EXPLICAȚIA MINISTRULUI EDUCAȚIEI PENTRU FAPTUL CĂ, ANUL VIITOR, ELEVII NU VOR AVEA VACANȚĂ DE PAȘTE

Back To Top