• Primii călăreți ai lumii ar fi apărut pe teritoriul României, Bulgariei și Ungariei.
• Sunt concluziile unui studiu realizat la inițiativa Universității din Helsinki și publicat în revista Science Advances.
• Mai mult, cu asta s-ar rezolva și o chestiune care până acum nu își aflase răspunsul, respectiv unde anume au început să fie folosiți caii pentru călărie, pentru prima dată în istorie.
Ipotezele vechi susțineau că primii călăreți din lume și practica folosirii cailor pentru călărie ar fi apărut fie prin Kazahstan, fie prin Ucraina de azi, fie prin Peninsula Iberică, însă niciuna nu fusese general acceptată de către comunitatea științifică. În cazul studiului de față, conform autorilor săi, avem cele mai vechi dovezi indirecte ale practicii călăriei.
Observațiile au luat în calcul 217 schelete din 39 de situri din România, Bulgaria și Ungaria, schelete aparținând culturii Iamnaia, sau pre-Iamnaia. Dovezile arheologice demonstrează până acum apariția acestei culturi acum circa 3.300 de ani î.Hr. prin stepa ponto-caspică, adică pe la nordul și estul Mării Negre, purtătorii ei migrând ulterior spre vestul Mării Negre.
CITEȘTE ȘI: DE CE SĂRBĂTORIM ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII PE 8 MARTIE
Așa cum specifică autorii studiului, punctul de plecare al cercetării l-a constituit scheletul unui individ de acum circa 2.879-2.633 de ani î.Hr., descoperit în localitatea Strejnicu din județul Prahova. Ulterior, au fost analizate 39 de situri din România, Bulgaria și Ungaria, circa 150 de schelete din cele 219 supuse cercetării fiind asociate culturii amintite.
Specialiștii au analizat posibilele modificări ale oaselor pelvisului, femururilor sau vertebrelor respectivilor indivizi, specifice mai ales la călăreți. A reieșit că 24 dintre aceștia pot fi catalogați ca „probabil” călăreți, în timp ce 15 „foarte probabil” practicau călăria. Acestea fiind, de altfel și cele mai vechi dovezi ale folosirii cailor în acest scop.
Rezultatul nu este însă unul absolut. Un mormânt datat la circa 6.300 de ani, descoperit la Csongrad-Kettöshalomin, în Ungaria, a oferit date care susțin adoptarea practicii călăriei cu un mileniu înaintea culturii Iamnaia. Însă, așa cum subliniază cercetătorii finlandezi, un caz singular nu poate fi folosit pentru a demonstra un caz. E cert că este nevoie de studii suplimentare.
Sursa: hotnews.ro
CITEȘTE ȘI: PORTRET DE PICASSO, VÂNDUT LA LICITAȚIE PENTRU 18,1 MILIOANE DE LIRE STERLINE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană