• Inițiativă a Teatrului Equinox și organizat prima dată de către regizorul Mihai Vasile în cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” a rezistat anilor și a devenit o tradiție culturală în Ploiești.
• Acum, la cea de-a 18-a ediție, Centrul Dramatic Mythos ne propune un program care confirmă standardele: prezența unor personalități ale culturii și artei românești, dar și spectacole, expoziții, ateliere de creație, proiecţii de film.
Centrul Județean de Cultură Prahova - Consiliul Județean Prahova organizează în perioada 22-31 martie 2023 a 18-a ediţie a Festivalului artelor „Nichita la Echinocțiu”, eveniment în cadrul căruia Centrul Dramatic Mythos revine în atenția publicului cu creații și momente originale, având valoarea de omagiu artistic adus poetului Nichita Stănescu.
Programul complet al Festivalului
Miercuri, 22 martie, ora 17.00
• Deschiderea oficială a festivalului.
• Proiecția filmului „Antrenorul de îngeri” după spectacolul cu același titlu de Nichita Stănescu. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos Ploiești. Scenariul și regia Mihai Vasile
Joi, 23 martie
Ora 10.00 • Deschiderea atelierelor Universității Libere „Nichita Stănescu”
Între orele 11.00 – 13.00 • Atelierul de arta actorului
Între orele 14.00 – 17.00 • Atelierul de dramaturgie
Vineri, 24 martie
Ora 10.00 • Atelierul de caligrafie
Ora 17.00 • Polisemia artei. Conferință susținută de regizorul Mihai Vasile, urmată de filme de scurt metraj care ilustrează tema propusă
Sâmbătă, 25 martie
Ora 10.00 • Atelierul de semne (partea I)
Ora 17.00 • Discipolii lui Nichita Stănescu. Poetul Dan David - „Eu vă iubesc pe toți” – seară dedicată poetului Dan David. • Proiecția eseului filmic „Autoportret”. Producție a studioului de film al Teatrului Equinox (2009)
Duminică, 26 martie, ora 10.00
• Atelierul de semne (partea a II-a)
Luni, 27 martie
Ora 10.00 • Atelierul de haiku
Ora 17.00 • Prietenii lui Nichita Stănescu. Scriitorul Octavian Paler. • Premiera absolută a spectacolului „Insula” de Octavian Paler. Scenariul, scenografia și regia Mihai Vasile. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos Ploiești
CITEȘTE ȘI: SERGIU CIOIU, ÎNTR-UN SPECTACOL EXCEPȚIONAL DEDICAT LUI NICHITA, LA TEATRU
Marți, 28 martie
Ora 10.00 • Atelierul de sunete
Ora 17.00 • Prietenii lui Nichita Stănescu. Pictorul Sabin Bălașa. Evocarea pictorului și proiecția filmelor „Maestrul romantismului cosmic” și „Poemele luminii”, realizate în studioul de film al Teatrului Equinox Ploiești în anul 2010
Miercuri, 29 martie
Ora 10.00 • Atelierul de creație literară
Ora 17.00 • Discipolii lui Nichita Stănescu. Poetul Ion Stratan. Evocarea operei și personalității poetului Ion Stratan. • Proiecția filmului „Eu am trăit în casa asta”, după spectacolul cu același titlu de Ion Stratan și Mihai Vasile, al Centrului Dramatic Mythos Ploiești
Joi, 30 martie
Ora 10.00 • Atelierul de arte vizuale (fotografie, film, diaporamă)
Ora 17.00 • Discipolii lui Nichita Stănescu. Poetul Lucian Vasilescu • Proiecția filmului „Muzeul întâmplărilor de ceară” după spectacolul cu același titlu de Lucian Vasilescu și Mihai Vasile, realizat de Teatrul Equinox în anul 2011
Vineri, 31 martie
Ora 13.00 • Închiderea atelierelor Universității Libere Nichita Stănescu. Decernarea diplomelor-atestat de stagiu, concluzii, evaluări
Ora 17.00 • Proiecția filmului „Măreția frigului”, după spectacolul cu același titlu, realizat de regizorul Mihai Vasile în anul 2011, pe texte din creația poetică a lui Nichita Stănescu, în interpretarea actorilor Teatrului Equinox.
Cum s-a născut Festivalul „Nichita la Echinocțiu”
Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” este continuatorul într-un fel mai nou, mai diversificat, mai modern, a manifestării culturale „Zilele poeziei românești” care a fost înființată ca un omagiu, de un grup de intelectuali, la un an de la moartea poetului (13 decembrie 1984).
Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” a fost organizat în cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, la inițiativa Teatrului Equinox, de prof. Mihai Vasile - regizor, care a înfiinţat acest teatru la data 21 septembrie 1980. Acest teatru s-a dorit a fi un spaţiu de interferenţă a artelor şi o şcoală artistică de avangardă, reușind ca timp de peste trei decenii să fie cel mai animat centru cultural al municipiului Ploieşti.
Cu proiectele sale artistice, culturale şi educaţionale, Teatrul Equinox şi-a propus în primul rând să creeze o relaţie mai strânsă şi mai adevărată între opera de artă şi receptorul ei. Spectacolele de teatru, de teatru de gest, de dans, concertele şi galele de film - creaţie a tinerilor artişti sau a absolvenților Școlii Populare de Arte, atelierele de creaţie şi interpretare, colocviile şi dezbaterile pe diverse teme din domenii artistice, sociale şi educaţionale, au atras de-a lungul anilor un număr impresionant de tineri dar şi personalităţi importante din lumea artistică.
Astfel, având o vastă experiență în organizarea diferitelor manifestări cultural-artistice, Teatrul Equinox, din anul 2006 s-a ocupat cu organizarea acestui festival până în anul 2013, când s-a transformat în Centrul Dramatic Mythos, astfel că ultimele ediții, începând cu anul 2014, au fost organizate de acesta, în cadrul programelor culturale ale Centrului Județean de Cultură Prahova.
Am fost absolut liber şi egal
atunci cînd am înţeles
că ideea de frumos nu-mi aparţine mie,
ci ne aparţine tuturora...
Nichita Stănescu
CITEȘTE ȘI: ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „NICOLAE IORGA”: 102 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA INSTITUȚIEI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană