- Una dintre piesele expuse la Muzeul "Casă de Târgoveţ din secolele XVIII-XIX" din municipiul Ploieşti este o icoană de mari dimensiuni, unicat în România.
- Exponatul este vechi de peste 200 de ani și a fost adus de la Ierusalim.
Pe icoană sunt reprezentate peste 200 de scene din Vechiul și Noul Testament.
„«Icoana de hagiu», lucrată în ulei pe pânză, reprezintă o piesă decorativă deosebită, aflată în patrimoniul Muzeului «Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea –al XIX-lea” și este expusă la loc de cinste în sufrageria casei. Ea a trecut printr-un amplu proces de restaurare, în timpul căruia a fost identificat pe verso înscrisul „1819» considerat a fi datarea lucrării.
Negustorul Ivan Prodan, proprietarul casei în care în prezent funcționează Muzeul «Casă de Târgoveț din secolele al XVIII - lea - al XIX-lea», a adus icoana, împreună cu un sfeșnic din lemn cu intarsie de sidef, de la Ierusalim, la întoarcerea dintr-un pelerinaj (hagealâc). În urma acestui pelerinaj și a intrării în posesia unor «arme de hagiu» - care, la vremea respectivă erau reprezentate de icoane mari, sfeșnice, mătănii, fenicul, aduse de la Ierusalim, negustorul a primit titlul de hagiu. Icoana este compusă din mai multe scene biblice grupate în jurul vieții Maicii Domnului și a Mântuitorului Isus Hristos, iar rama este sculptată în relief plat din lemn de cedru, cu ornamente florale, realizată de meșteri iscusiți din Tryavna (Bulgaria).
Citiți și: SĂRBĂTOAREA DE FLORII ESTE ÎNSOȚITĂ DE NUMEROASE TRADIȚII ȘI SUPERSTIŢII
În compoziție apar două «tablouri» ample, având ca scene centrale Maica Domnului Împărățită cu Pruncul în stânga, și Isus (Răsplata lui Hristos?) în dreapta, încadrate de o serie de scene și medalioane. Între cele două tablouri, central, apar numeroase scene din Noul Testament, marea lor majoritate nefiind separate. De jur împrejurul întregii compoziții sunt 59 de medalioane cu scene din Vechiul Testament, izolate de restul ecranului pictural prin anse de tip baroc executate în foiță de aur și subliniate cu negru”, potrivit unei prezentări realizate de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Icoana de hagiu, care are o lungime de doi metri şi o înălţime de circa 1,40 m.
Una dintre imaginile din această icoană este atipică, iar cei care au studiat-o consideră că în ea apare însuşi Hagi Prodan, pe care muzeografii nu îl au în nicio poză, scrie Agerpres, într-un material amplu dedicat icoanei de la muzeul din Ploiești.
Conservatorul muzeului, Mihaela Ioniță, a declarat, pentru aceeași sursă, că în aceeași perioadă s-au făcut mai multe astfel de icoane, care sunt răspândite în toată lumea, cea de la Muzeul "Casă de Târgoveţ'' fiind singura care există la noi în ţară.















Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova