• Ziua europeană a muzicii „Fête de la musique” este marcată la 21 iunie, ziua simbolică a solstiţiului de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică.
• Anul acesta, Alianța Franceză Ploieşti în parteneriat cu Eurospirit, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Filarmonica „Paul Constantinescu” și Colegiul Național „Mihai Viteazul” organizează „Fête de la musique” și la Ploiești.
• Astfel, la ora 18.00, începe concertul dedicat Zilei muzicii, la Filarmonica Ploiești, iar intrarea este liberă.
Ziua europeană a muzicii este marcată la 21 iunie. Celebrată în Franţa încă din 1982, ziua muzicii a devenit o sărbătoare europeană începând din anul 1985, pentru ca mai apoi să fie îmbrăţişată şi de state de pe alte continente. Cu acest prilej, sunt promovate toate genurile muzicale, dar şi variatele forme de expresivitate muzicală.
În octombrie 1981, compozitorul şi jurnalistul Maurice Fleuret a devenit director pentru muzică şi dans în cadrul Ministerului Culturii condus de Jack Lang şi a aplicat ideile sale în practica muzicală: „La musique sera partout et le concert nulle part” („Muzica va fi peste tot şi concertul nicăieri”), potrivit site-ului oficial fetedelamusique.culture.gouv.fr., dând un impuls apariţiei acestui festival de muzică. Prima ediţie a „Fete de la Musique” a fost organizată la 21 iunie 1982, ziua simbolică a solstiţiului de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică, şi a urmărit să reunească în stradă, alături de public, cât mai mulți muzicieni.
În 1985, Ziua muzicii a devenit un eveniment care a fost exportat, cu ocazia Anului European al Muzicii, iar acum se dezvoltă în baza statutului „La Fete Européenne de la Musique”, semnat la Budapesta, în 1997 şi deschis tuturor partenerilor care doresc să se alăture. Principiile acestui statut se aplică acum tuturor ţărilor, inclusiv din afara Europei, potrivit fetedelamusique.culture.gouv.fr. citat de Agerpres.
CITEȘTE ȘI: CONCURSUL DE ELEGANȚĂ SINAIA REVINE LA PELEȘ
În prezent, Ziua Muzicii este sărbătorită în peste 700 de oraşe din 120 de ţări, printre care Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia. Ziua Muzicii este purtătoarea noilor tendinţe muzicale: renaşterea muzicii tradiţionale, dezvoltarea corurilor, apariţia rapului, a stilului tehno, a muzicii urbane etc.
Anul acesta, alături de Alianța Franceză, pentru a marca Ziua muzicii „Fête de la musique” s-au alăturat Eurospirit, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Filarmonica „Paul Constantinescu” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
Invitații speciali ai evenimentului sunt muzicienii de la Trupa Ember, formată în cadrul Școlii de Muzică Voltaj Academy din București. Cei opt membri talentați sunt Roberta, Ruxandra și Rareș la voce, Andrei și Iannis la chitare, Andrei la bass, Victor la tobe și Daria la pian.
Alături de invitații speciali, vor concerta Corala C.N. „Mihai Viteazul” și Corala C. N. Pedagogic „Regina Maria”.
Concertul va avea loc de la ora 18.00, pe scena „Ion Baciu” a Filarmonicii Ploiești, iar intrarea este liberă.
CITEȘTE ȘI: SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2023: CEA MAI LUNGĂ ZI DIN AN, CU MULTE SUPERSTIȚII
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană