• Galeria de Artă Ploiești găzduiește, în această săptămână, vernisajul unei noi expoziții de pictură, unde inspirația, grația, feminitatea a trei artiste se împletesc într-un singur titlu: „Art3”.
• Mihaela Florentina Ganța, Cristina Gloria Oprișa și Victoria Țăroi Galbenu expun pe simezele ploieștene trei stiluri de manifestare picturală, iar creațiile lor pot fi vizitate timp de două săptămâni.
Vineri, 28 iulie, la ora 17.00, la Galeria de Artă Ploiești are loc vernisajul expoziției „Art3”, ale cărei protagoniste sunt trei artiste consacrate în rândul pictorilor români contemporani. Creațiile lor au fost expuse pe simeze din toată țara și fac parte din expoziții care au trecut granițele și au primit aprecierea criticilor de specialitate. Numele celor trei doamne ale picturii sunt cunoscute și prin proiectele pe care acestea le promovează la nivel național și care implică arta în încercarea de a realiza o relație cât mai profunde cu societatea și educația.
Mihaela Florentina Ganța s-a născut pe 8 noiembrie 1957 la Bălcești, jud. Vâlcea, a absolvit Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu” București, Secția Desen, 1979 și Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, Secția Arte Plastice și Decorative, Specializarea Pictură, 2004 și a obținut Doctoratul cu teza „Portretul în pictura de șevalet: persoană, personaj, personalitate!” - 2009-2011, UV Timișoara.
Membru U.A.P.R. Secția Pictură, activitatea ei artistică și expozițională este extrem de vastă. A avut expoziții personale în Baia Mare, Constanța, București, Sighetu Marmației, Ploiești, dar și în străinătate: Franța, Belfort 1994, Salon De Provence 1996, Germania, Passau: 2011. A participat la expoziții naționale ca Trienala Artelor Decorative, Sala Dalles București – 1989, Bienala de Desen, Galeriile de Artă Arad – 2005, Salonul Național de Artă, Sala Constantin Brâncuși, București – 2006, Râmnicu Vâlcea – 2011, Satu Mare 2010-2022, Brașov – 2019, 2021 dar și la Expoziția internațională de grafică mică, Universitatea „G. Enescu”, Iași, Galeria Th. Pallady – 2014.
Este o participantă activă la expoziții de grup și colective, dar și în tabere de creație: în Mraconia 1997; Râmnicu Vâlcea 1998; Valea Doftanei 2002, 2003; Cornu 2004, 2006; Biertan 2006; Vălenii de Munte 2007; Belogradckich Bulgaria 2007; Gura Văii 2008; Plopeni 2009, 2011; Breaza 2010 ; Sighișoara 2012; Sighetu Marmației 2013, 2014; Alba Iulia 2016; Abrud 2019; Tarna Mare 2022.
Artista a fost implicată și în numeroase proiecte culturale: My Maramureș - E.E.E. Ethnodesign Experiment Extramedial, Proiect finanțat de Pro Helvetia, București, Swiss Cultural Programme România 2005, Sapă unde stai - Proiect finanțat de British Council 2005-2006, CeRamiCa - Proiect European cu participare a 8 state: Franța, Ungaria, Italia, Portugalia, Grecia, Slovenia, România, Spania 2009-2011.
Mihaela Florentina Ganța nu s-a ferit nici de pictură monumentală: Biserica Greco-Catolică din Baia Sprie 2002-2004, iar printre proiectele ei de suflet este ilustrația de carte: Deutsch ist Klasse! E.D.P. 2001; Deutsch ist Spitze! E.D.P. 2001; Deutsch mit Spass E.D.P. 2002; Limba Germană Clasa a VIII-a E.D.P. 2002; Limba Română Clasa a III-a Ed. Dacia Cluj 2005; Caietul elevului Clasa a III-a Ed. Dacia Cluj 2005; Tătaru, Teresia, Găina cea neascultătoare, editura Surorilor Lauretane, Baia Mare, 2008; Tătaru, Teresia, Nemaipomenita vizită, Editura Casei Corpului Didactic, „Maria Montessori”, Baia Mare, 2009; Tătaru, Teresia, Cei doi feciori de împărat și fericirea, editura Galaxia Gutemberg, Tg. Lăpuș, 2010; Tăcerea dintre cuvinte, Ed. TracusArte, București.
Cristina Gloria Oprişa s-a născut la Abrud, judeţul Alba, în 20 mai 1954, şi a absolvit Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1976. Din 1990 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Satu Mare. Şi-a legat numele, în ultimele două decenii şi jumătate, de expoziţia-happening „Micul Prinţ”, dar participă activ şi la alte proiecte ale artiştilor plastici profesionişti. A fost profesoară la Şcoala Generală “Mircea Eliade”, acum fiind pensionară. Participă des cu lucrări la saloane naţionale de artă, fiind o prezenţă constantă în lumea artiştilor plastici consacraţi, după cum titrează informația-zilei.ro.
Cristina Gloria Oprişa a participat la numeroase expoziții de grup, iar cu expoziții personale a fost prezentă pe simezele unor galerii din țară în București, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu, Oradea și străinătate la Umbertide - Italia, Bonn - Germania, Budapesta - Ungaria, fiind totodată curator a două evenimente cu caracter internațional desfășurate la Satu Mare: „Micul Prinț” - expoziția tuturor generațiilor, ajunsă la ediția XXIV și expoziția anuală „Semne”, cu șase ediții. De asemenea, artista este și organizatoarea a două tabere de creație ale artiștilor profesioniști, „Orizonturi" la Vetis jud. Satu Mare și „Abrud-Țara Moților", în Abrud. jud. Alba.
Victoria Țăroi este absolventă a Facultății de Arte Vizuale și Design Timișoara, specialitatea conservare-restaurare, este o artistă binecunoscută, implicată în numeroase activități curatoriale și coordonare artistică, în programe pedagogice, design vestimentar sau de interior.
A participat la numeroase expoziții în țară și străinătate, atât personale cât și colective. O mică parte dintre acestea: 1990 – Expoziție personală, desene din ciclurile – „Amintire despre timp” și „Jucărie pentru fiul meu”, curator Theodor Redlow, Galeria UAP Victoria, Brașov, 1990-2018 – expuneri permanente, lucrări de artă și design obiecte decorative, vestimentar, corpuri de iluminat, mobilier, bijuterie, accesorii vestimentare etc. în Galeria Modart, Republicii 41 – Brașov, Traian – Turnu Severin, precum și în Galeriile UAP – București, Brașov, Cluj, Sf. Gheorghe, Timișoara, Iași, design spații comerciale, birouri și spații private și lucrări artă decorativă, pictură murală, vitraliu, mozaic, design și execuție corpuri iluminat și obiecte decorative pentru firme din Italia.
În 2012, expune Pictura Bisericii de lemn Sfântul Ioan Botezătorul și Pimen Egipteanul din Poiana Brașov – pictură în tehnica tradițională pe panouri de lemn, în 2015, participă la deschiderea Galeriei Albastre din Scheii Brașovului, sediul Asociației Culturale Artessentia, în 2017, are expoziția personală „Înfățișări”, Galeria Europe, Brașov, iar în 2018 participă la Bienala de Carte Bibliofilă și de Carte-Obiect a Muzeului National al Literaturii Române, ediția I, București.
Le puteți întâlni pe cele trei artiste vineri, de la ora 17.00, la Galeria de Artă Ploiești, unde aveți ocazia să aflați amănunte și dezvăluiri despre creațiile lor.
CITEȘTE ȘI: CEA DE-A DOUA EDIȚIE A FESTIVALULUI ARTOWN ÎNCEPE LA PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană