• Personalitate marcantă în mişcarea artistică a secolului al XX-lea şi unul dintre cei mai mari sculptori ai acestei perioade, Constantin Brâncuși face parte dintre artiştii de seamă care au modificat gândirea plastică, având o contribuţie esenţială în transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă.
• La 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, după ce, la 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, iar la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Iniţiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparţinut scriitorului Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuși, pe data de 19 februarie.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” - sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. „Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (...) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuşi”, titrează Agerpres.
Potrivit Legii nr. 305/2015, promulgate la 27 noiembrie 2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Despre Constantin Brâncuși
Născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat spre Paris, unde a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că „La umbra marilor copaci nu creşte nimic” („Rien ne pousse a l'ombre des grands arbres”), notează site-ul centrulbrancusi.ro. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier.
Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică, lucrările sale numărându-se, în prezent, printre marile creaţii artistice ale lumii. Încă din primul an de studenţie, respectiv în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obţine „menţiunea onorabilă”, în 1900 „Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar „Studiu”, din 1901, câştigă medalia de argint. Beneficiind de sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, în perioada următoare (1900-1902), realizează „Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, operă distinsă cu o medalie de bronz şi folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. A realizat apoi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. În 1907, realizează, în atelierul său din Paris, „Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează „Poarta sărutului”, amplasată în Parcul Central din Târgu Jiu. Tot în 1907, a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.
După 1908, Brâncuşi dă o nouă expresie sculpturii, originală, proprie lui, preocupare ce va fi strâns legată de alegerea materialului în care lucrează. Într-un timp relativ scurt, artistul elimină detaliile din sculpturile sale, făcând trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum "Muza adormită", "Sărutul", "Cuminţenia pământului", "Domnişoara Pogany", "Prinţesa X" sau "Pasărea măiastră". Vorbind despre "Muza adormită", Mircea Deac aminteşte de pictorul belgian Michel Seuphor, care scria, în "La peinture abstraite" (1962), că "A fost începutul unui lucru când Brâncuşi, plictisit de "a face cadavre" concepe "Muza adormită", care se transformă puţin câte puţin în ovoid simplu; a fost începutul unui lucru când nu era nimic."
Anul 1915 marchează o premieră în cariera artistului, primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor" şi altele. A realizat apoi "Vrăjitoarea", "Himera", "Cariatidă" şi "Adam" şi primele versiuni în lemn ale "Coloanei fără sfârşit" (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din "Masa tăcerii", "Scaunele", "Poarta sărutului" şi "Coloana infinitului", închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York, în anul 1914. În 1919, apare, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică". Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ''Pasărea în văzduh'', ciclul ''Ovoidului'', precum şi sculpturile în lemn.
Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, provenită din viaţa satului românesc, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Brâncuşi renunţă la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Este artistul care a asimilat în opera sa ''toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o'', după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul "Constantin Brâncuşi" (Editura Meridiane, 1966).
Artistul a murit la 16 martie 1957, cu sufletul întristat pentru că nu se putea întoarce în ţara natală, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat "un reprezentant al burgheziei decadente", se arată pe site-ul webcultura.ro. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ''redescoperit'' în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
Pavel Șușară despre opera sculptorului
„De ziua lui Brâncuși,
o zi a „schimbării la față”!
Ezitările lui Brâncuşi
Dacă ar fi să inventariem cele mai cunoscute lucrări ale lui Brâncuşi din România, în afara ansamblului de la Târgu Jiu care intră într-o altă zonă a analizei, adică Rugăciunea, Sărutul, Cuminţenia pământului, portretele de copil, Coapsa, portretul funerar al lui Petre Stănescu, portretul lui N. Dărăscu, Portret de fată (Orgoliu) şi Domnişoara Pogany (astăzi, din păcate, plecată din ţară după o campanie furibundă împotriva ei, iniţiată şi întreținută de o mînă de semidocţi şi de impostori), am avea o imagine completă a lui Brâncuşi, dar şi a ceea ce înseamnă opera sa pentru sculptura secolului XX. Deşi toate lucrările enumerate mai sus sînt datate într-un interval scurt care marchează începutul secolului, ele sugerează decisiv două vîrste, două estetici, două forme de angajare a privirii şi două filosofii complet diferite. Dacă portretul lui Stănescu, al lui Dărăscu, Orgoliul şi portretele de copil se sprijină încă pe vechea paradigmă a sculpturii occidentale (care începe cu clasicismul şi se stinge o dată cu jubilaţia spasmodică a lui Rodin) sau, mai exact, chiar pe viziunea rodiniană, Coapsa (Fragment de tors) şi, mai ales, Domnişoara Pogany împing lucrurile într-o cu totul altă direcţie: către recuperarea vieţii intime a formei, către ieşirea din concret şi din individual, către negarea psihologiei şi către puritatea ideii. Ba chiar, dacă am sta să privim faptele de foarte aproape, în fiecare lucrare se pot citi enunţurile unor direcţii sensibil diferite; Coapsa trimite discret spre frumuseţea nemijlocită, către natura de sine stătătoare a formei decontextualizate, în timp ce Domnişoara Pogany invocă mai degrabă un anumit gen de ideal în care concreteţea şi pulsaţiile vitale se resorb, fără a dispărea însă cu totul. Dacă acestor lucrări le mai asociem Sărutul, Cuminţenia pământului şi Rugăciunea, încă două direcţii ar mai putea fi inventariate în acest moment al încercărilor patetice ale sculptorului de eliberare din prizonieratul unei convenţii culturale posesive şi lacome.
Sărutul şi Cuminţenia pământului redeşteaptă memoria arhaicităţii, a imaginii sumare, de factură idolatră, asociate firesc unor funcţii magico-simbolice, în timp ce Rugăciunea, prin austeritatea formei şi prin expresia hieratică se duce instinctiv, însă profund şi fără nicio umbră de retorică exterioară sau de efort implicit, către expresivitatea ambiguă a imaginii de tip bizantin. Dar spre deosebire de Mestrovic sau de Paciurea, care au încercat adaptarea grafismului bizantin la tridimensional prin sugestia drapajelor şi prin vibraţia ritmică a suprafeţelor, testînd chiar o punere în surdină a volumului prin efectul decorativ sau prin experienţa reliefului, Brâncuşi construieşte atemporalitatea aproape abstractă şi întreaga sacralitate a imaginii fără contaminări stilistice şi fără transferuri de cod sau de limbaj.
Aşadar, segmentul românesc al operei brâncuşiene, aparent restrîns în relaţie cu ansamblul acesteia, este, paradoxal, infinit mai amplu decît ceea ce rezultă din simpla aritmetică. Pentru că aici nu este un singur Brâncuşi, cel posedat de puritatea formei şi cel care ucide totul pentru a obţine, finalmente, un fulger auriu în văzduh, acel Brâncuşi care ştie ce caută şi ce vrea, ci unul care palpează în direcţii multiple, unele chiar divergente, adică mai mulţi Brâncuşi care ştiu sigur doar un singur lucru: că ,,biftecul,, s-a alterat, că termenul de garanţie a cadavrelor a expirat şi că orizontul clasico-renascentist trebuie, dacă nu înlocuit dramatic, măcar completat cu un altul. Că teoria gravitaţiei universale, căreia statuarul clasic i se supune cu docilitatea raţiunii lui de a fi, trebuie contrapunctată cu ceva; însă în acest moment el încă nu ştie că acel ceva se numeşte teoria generală a relativităţii. Sculptorul se găseşte acum în faza în care înlocuieşte gravitaţia universală a tridimensionalului cu diverse variante de gravitaţii particulare, dar nu a descoperit încă puterea levitaţiei, vertijul imponderabilităţii şi naşterea formei în chiar locul în care o dizolvă lumina şi o ridică la ceruri. Iar acest Brâncuşi, în continuare robit de masă, tulburat de relativitatea materiei şi fascinat de splendoarea de dincolo de ea se găseşte încă, din fericire, în muzeele româneşti. Un Brâncuşi care cunoaşte ireproşabil materialele, perfect stăpîn pe formă şi pe tehnică, dar indecis încă pe ce cărare să o apuce şi, tocmai de aceea, ezitant, uman şi tulburător”, scrie cunoscutul critic de artă Pavel Șușară într-o postare omagială pe pagina sa de Facebook.
Anul trecut, pe 8 noiembrie, Pavel Șușară a lansat, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” volumul „Brâncuși”, rezultatul unui studiu intens și elaborat pe care criticul l-a întreprins timp de ani asupra operei sculptorului.
VEZI AICI APH LVE LANSAREA VOLUMULUI „BRÂNCUȘI” DE PAVEL ȘUȘARĂ
Ziua Brâncuși în Europa
Mai multe orașe europene găzduiesc, în acest an, activități dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. În Varșovia, Institutul Culural Român organizează proiecția documentarului „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, producție TVR Timișoara realizată cu ajutorul Doinei Lemny, curatorul celei mai importante retrospective dedicate sculptorului român la Muzeul Național de Artă Timișoara. Expoziția a atras sute de mii de vizitatori care au văzut lucrări emblematice ale artistului, atât din perioada de tinerețe, cât și din anii de maturitate, creionând astfel traiectoria care a impus lucrările artistului în patrimoniul universal, fiind primul eveniment de o astfel de anvergură în ultimii 50 de ani în România.
Brâncuși este celebrat astăzi și la ICR Londra, Stockholm sau Lisabona, prin prelegeri despre opera lui, expoziții și documentare.
GALERIE FOTO CONSTANTIN BRÂNCUȘI
CITEȘTE ȘI: CUNOSCUTUL CRITIC DE ARTĂ PAVEL ȘUȘARĂ ÎȘI LANSEAZĂ LA PLOIEȘTI STUDIUL-ESEU „BRÂNCUȘI”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
