În fiecare an, pe data 29 august, prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul s-a născut în cetatea Orini. Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, este cunoscut drept „Înaintemergătorul”, pentru că a vestit venirea lui Hristos.
Zaharia, tatăl său, era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar mama lui era din neamul lui Aaron, fiind rude cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu din Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de aceasta veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut.
Prorocul Maleahi îl vesteşte ca fiind „Îngerul Domnului”, care avea să-I pregătească venirea. Este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legătura cu Noul Testament. Şi-a început activitatea în anul 26 d.Hr., primul an al guvernării lui Pilat din Pont. Îl descoperă lumii pe Hristos ca fiind Mesia - Fiul lui Dumnezeu.
Primele cuvinte de învăţătură ale Sfântului Ioan Botezătorul, pe care le-a rostit la Capernaum, când a ieşit să propovăduiască, au fost: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2).
Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelulul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi placuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca rasplată.
Pentru ca se temea ca Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când, prin doi monahi, relicva a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a aşezat în biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
În vremea luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a capului.
În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul şi au dus-o în Franţa, aşezându-o într-o biserică din Amiens, unde se află şi astăzi.
În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august. Pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc.
Tradiţii si obiceiuri în ziua de 29 august
Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănânce pepeni, pentru ca forma lor aminteşte de cea a capului. În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna. În popor se vorbeşte şi de un post care ţine „de la cruce până la cruce”, un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai.
Semnificaţia numelui Ioan
Ioan este nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.