• Ziua Culturii Naționale este sărbătorită anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.
• Reprezentanții Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești au pregătit, pentru această sărbătoare, o serie de evenimente.
Ziua Culturii Naționale a fost aleasă pentru 15 ianuarie în semn de omagiu față de poetul național al românilor, Mihai Eminescu. La inițiativa Academiei Române și a Academiei de Științe a Moldovei, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”, împlinindu-se 175 de ani de la nașterea poetului.
Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești invită cititorii la o serie de activități dedicate universului literar al lui Mihai Eminescu. Iată programul complet.

Ziua Culturii Naționale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011. Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.
Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări, potrivit Agerpres.
De ce Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie
Motivul pentru care a fost aleasă ziua nașterii poetului Mihai Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale este acela că valoarea pe care poetul a lăsat-o în literatura română nu a mai fost egalată, iar personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci şi în jurnalism ori în filosofie – i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian au lăsat o amprentă inestimabilă asupra culturii române și universale.
“A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurătate ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte”, spunea poetul Tudor Arghezi, într-o înregistrare de arhivă din fonoteca radio, realizată în 1955.
Criticul literar Tudor Vianu spunea că ”fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci” (sursa: http://lyberti.com/), iar Constantin Noica afirma că Mihai Eminescu reprezintă “omul deplin al culturii româneşti” (în volumul “Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, Editura Humanitas, 2014), mai notează Agerpres.
Despre Eminescu
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.
A fost activ în societatea “Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul “Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie – şi publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.
Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană