• Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu, ediția a XXXV-a, are loc în Ploiești, în perioada 29-31 martie.
• Care este programul complet al manifestărilor.
După ce, de Ziua Internațională a Poeziei, 21 martie, reprezentanții Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești au împărțit flori și semne de carte personalizate trecătorilor, activitățile publice dedicate literaturii continuă, în această săptămână.
Concursul județean de recitări „Sub aripa lui Nichita”, ediția a XVIII-a, deschis exclusiv liceenilor prahoveni (cursuri de zi) se desfășoară până pe 27 martie.
Proiectul „Aproape de Nichita” are loc în data de 31 martie. La împlinirea a 92 de ani de nașterea poetului Nichita Stănescu, elevii şi profesorii prahoveni din ciclul liceal sunt invitaţi să marcheze această zi importantă alături de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.
Lansarea volumului „Dialogurile Atitudini” este programată vineri, 28 martie începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”.
Luni, 31 martie, la ora 10.00, reprezentanți ai instituțiilor de cultură vor depune flori la bustul poetului, situat în centrul Municipiului Ploiești. Invitați speciali sunt elevii Colegiului Național „Nichita Stănescu” Ploiești care vor aduce un omagiu printr-un moment poetic special, dedicat memoriei și creației marelui scriitor.
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE „NICHITA STĂNESCU”
Ediția a XXXV-a, 29-31 martie 2025
PROGRAMUL COMPLET

JOI, 27 martie 2025
Galeria de Artă Ploiești
Ora 17.00 – Vernisajul expoziției Omagiu Nichita Stănescu
VINERI, 28 martie 2025
Hotel Central
Ora 16.00 – Primirea oaspeților de către organizatori
SÂMBĂTĂ, 29 martie 2025
Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” Ploieşti
Ora 10.00 – Deschiderea oficială a celei de a XXXV-a ediţii a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”
Cuvânt de salut: Reprezentantul Consiliului Județean Prahova
Reprezentantul Primăriei Municipiului Ploiești
Reprezentantul Instituției Prefectului Județului Prahova
Comunicări: Acad. Mihai Cimpoi, (titlu rezervat)
Volumul de versuri Nichita Stănescu – blestemul memoriei de Nicolae Băciuț
Chișinăul e o perlă albă, în atâta verde pur – prof. dr. Aliona Grati
Moderator: Prof. Constantin Stere, reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură Prahova
Parcul Nichita Stănescu
Ora 15.00 – Vizitarea Târgului de carte organizat cu ocazia Festivalului Internațional de Poezie Nichita Stănescu
Prezentarea Revistei „Vatra veche” – număr dedicat poetului Nichita Stănescu, autor Nicolae Băciuț
Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Ora 16.00 – Serată Atitudini vechi și noi
- recitaluri din lirica nichitiană, recitaluri muzicale
- număr special al revistei Atitudini vechi și noi
Prelegere: Nichita – o recitire în cheie psihoanalitică
Prezintă: Gelu Nicolae Ionescu
Palatul Culturii - Sala Marea Unire
Ora 17.00 – Lansarea volumului „Din al inimii preaplin vă mai dăruiesc puțin”, de Maria Tudose (Cojocaru)
DUMINICĂ, 30 martie 2025
Conacul Bellu din Urlați
Ora 10.00 – Masă rotundă Nichita și hobby-urile sale
Participă: Acad. Mihai Cimpoi
Nicolae Băciuț
Prof. dr. Aliona Grati
Magda Cârneci
Moderator: prof. Constantin Stere
– Prelegere Familia Bellu în istoria românilor
Prezintă: Acad. Georgeta Filitti
Palatul Culturii - Sala Marea Unire
Ora 11.00 – Conferință Poezia în contemporaneitate
Moderator: Marian Dragomir
LUNI, 31 martie 2025
Parcul „Nichita Stănescu” Ploiești – Statuia Poetului
Ora 10.00 – Ceremonia de depunere de flori la statuia poetului
Alocuțiuni: Reprezentanții autorităților publice locale
Acad. Mihai Cimpoi
Nicolae Băciuț
Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru
Participă: Fanfara Consiliului Județean Prahova
Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Ora 11.00 – Ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”
Alocuțiuni: Acad. Mihai Cimpoi
Prof. dr. Aliona Grati
Ioan Vulpescu, deputat, fost ministru al Culturii
Înmânarea premiilor Festivalului
Momente muzicale, realizate de către pianistul Iliuță Andreas
Moderator: prof. Constantin Stere, reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură Prahova
Ora 14.00 – Închiderea oficială a celei de a XXXV- a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”.
CITEȘTE ȘI: Festivalul artelor „Nichita la Echinocțiu” are loc în perioada 21-31 martie
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană