Categorie: APH Cultural

La fericita iniţiativă a dirijorului RADU POSTÄ‚VARU, joi, 5 martie 2009, a avut loc un spectacol al cărui program a dorit să prezinte publicului muzica de operă, gen mai puţin abordat pe o scenă de filarmonică. Ploieştiul nu are nici sală şi nici un ansamblu (solişti, cor şi orchestră) special hărăzit acestui gen muzical, în schimb, numeroşi melomani şi-au manifestat dorinţa de a asculta fragmente sau - de ce nu ? - opere integrale în concert.

 

 

 


Cei care au impresionat


Spectacolul de săptămâna trecută - pentru că a fost un adevărat spectacol, deosebindu-se din multe puncte de vedere de un concert simfonic - a avut ca solişti invitaţi patru tineri studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia Canto: soprana RODICA VICÄ‚ (anul IV), mezzosoprana SORANA NEGREA-STOICA (anul I Master), baritonul ŞERBAN GHEORGHE VASILE (anul I Master) - toţi trei de la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu - şi tenorul CÄ‚TÄ‚LIN MUSTAŢÄ‚ (anul I Master) - clasa prof. univ. dr. Ionel Voineag. Pe lângă calităţi vocale de excepţie, aceşti patru artişti, prin prestaţia lor, fac cinste şcolii româneşti de canto, celor care i-au îndrumat - de altfel, în ciuda vârstei, palmaresul fiecăruia este impresionant - şi, un fapt remarcabil, nici unul dintre ei nu s-a mărginit la a-şi cânta ariile ci au schiţat, atât cât le permitea spaţiul, jocul de scenă, mişcarea potrivită personajului şi momentului din operă pe care îl interpretau.
Orchestra condusă de RADU POSTÄ‚VARU, pe lângă acompaniamentul ariilor, duetelor şi cvartetului, a oferit publicului numeros din sală o serie de uverturi ale unor opere celebre alese în aşa fel încât, pe lângă plăcerea audiţiei, să facă şi trecerea de la un număr vocal la altul. Execuţia părţilor orchestrale, şi nu numai, s-a caracterizat prin grija pentru respectarea întocmai a partiturii şi pentru alegerea unor valori dinamice potrivite interpretării acestui gen de muzică pe o scenă şi într-o sală destinată altor tipuri de spectacole.


Urmează Beethoven şi Şostakovici


Concertul de joi, 12 martie 2009, va fi dirijat de Maestrul OVIDIU BÄ‚LAN. Programul cuprinde Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven - solistă IOANA MARIA LUPAŞCU - şi Simfonia a X-a de Dmitri Şostakovici.

 

 

Back To Top