• În această toamnă, începând cu 20 septembrie, proiectul „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” ajunge din nou aproape de comunitățile din diverse zone ale orașului.
• Copiii sunt invitați, alături de întreaga familie, să se bucure de cele mai amuzante și atractive spectacole și să (re)descopere magia teatrului.
După succesul de care s-a bucurat pe parcursul edițiilor anterioare, proiectul „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” revine cu noi surprize, spectacole interactive și momente de neuitat pentru toți cei care vor alege să fie parte din această experiență.
CITEȘTE ȘI: Alma de Tango: Marthin Marcos revine pe scena Teatrului din Ploiești
Organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, proiectul „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” își propune să reprezinte, în continuare, o modalitate inedită de a facilita accesul unui număr cât mai mare de iubitori de teatru la spectacolele noastre și să creeze o experiență culturală unică în locuri familiare și accesibile publicului.
Astfel, diverse spații publice din cartierele ploieștene se vor transforma, pentru o zi, în scene de teatru în aer liber, unde personaje îndrăgite și povești binecunoscute vor prinde viață prin talentul actorilor secției Teatrul de Animație pentru copii și tineret „Imaginario”.
CITEȘTE ȘI: Începe o nouă stagiune la Teatrul „Toma Caragiu”
„DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” devine, astfel, o oportunitate de a cultiva pasiunea pentru teatru și de a aduce arta în mijlocul comunității, într-un mod prietenos și la dispoziția tuturor categoriilor sociale, accesul la fiecare dintre reprezentațiile din programul evenimentului fiind gratuit.
Programul complet al evenimentului „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere”

• sâmbătă, 20 septembrie, ora 10.00 – Parc Aurora Vest – Prostia omenească;
• vineri, 26 septembrie, ora 18.30 – Școala „Nicolae Bălcescu”, Cartier Malu Roșu - Prostia omenească;
• sâmbătă, 27 septembrie, ora 10.00 – Parc „Mihai Eminescu”, Sud – Prostia omenească;
• vineri, 17 octombrie, ora 18.30 – Parc OZN Nord – Cântăreții din Bremen;
• sâmbătă, 18 octombrie, ora 10.00 – Loc de joacă, str. Arieșului, Cartier Mihai Bravu – Cântăreții din Bremen;
• vineri, 24 octombrie, ora 18.30 – Parc Libertății Vest – Cântăreții din Bremen;
• sâmbătă, 25 octombrie, ora 10.00 – Parc Cina Nord – Cântăreții din Bremen;
• joi, 30 octombrie, ora 18.30 – Grădinița Nr.30, Bulevardul București – D’ale lui Păcală;
• vineri, 31 octombrie, ora 18.30 – Parc Nord, zona McDonald’s – D’ale lui Păcală.
„Vă așteptăm cu drag în cartierele Ploieștiului, să ne revedem și să ne bucurăm împreună de farmecul poveștilor și de emoția pe care doar teatrul o poate oferi”, transmit reprezentanții Teatrului ploieștean.
CITEȘTE ȘI: Teatrul „Toma Caragiu” caută actor pentru secția de copii și tineret
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană