Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Regina Maria, reginei,
Categorie: APH Cultural

• Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, figură centrală a României Mari.
• Renumită pentru implicarea sa în Primul Război Mondial și pentru activitatea sa diplomatică, ea a fost o personalitate emblematică a istoriei noastre naționale.

Pe 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, se naște Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
La data de 29 decembrie 1892, se căsătorește cu Ferdinand I, Principele moștenitor al tronului României.
La 11 octombrie 1914, devine Regină a României, țară de al cărei destin va fi puternic legată, dedicându-i tot restul vieții sale, după ce s-a aflat în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri şi pentru crearea României moderne.

CITEȘTE ȘI: Documentarul „Maria, inima României” va fi difuzat miercuri de History Channel, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea Reginei

Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. A fost supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă.
Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea.
Prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială.
În ziua de 18 iulie 1938, la Sinaia, se desprinde din această lume, după ce acerut ca inima să-i fie depusă în capela ortodoxă Stella Maris, pe malul Mării Negre, la Balcic, pentru a veghea și proteja România, conform unui vechi obicei medieval.

Sărbători însemnate au avut loc în țara noastră, dedicate Reginei Maria: în octombrie 2015, la 140 de ani de la naștere, și în noiembrie 2015, când inima ei a fost dusă la Castelul Pelișor. Ceremonia a avut demnitate și solemnitate și a produs o puternică impresie sutelor de mii de români care au privit, direct sau pe micile ecrane, evenimentul.

Cugetări ale Reginei 

Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine;eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.
Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.
Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.(…)
Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.
Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.
Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.
Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.
MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Gala „Din inimă pentru viitor”, dedicată Reginei Maria

„Astăzi, România o celebrează pe Regina Maria, cea care a unit inima cu rațiunea, credința cu fapta, tradiția cu modernitatea.
De peste doi ani pregătim Gala „Din inimă pentru viitor”, care are loc chiar în această seară la Ateneul Român, o seară dedicată Reginei tuturor românilor și valorilor care ne pot uni din nou: bunătate, curaj, credință și compasiune.
Regina Maria a fost o lumină care nu a ars doar pentru timpul ei, ci pentru toate generațiile care au urmat.
Într-o lume care are nevoie de repere morale, ea ne amintește că bunătatea este adevărata noastră coroană.
Cu recunoștință, dedic această seară memoriei sale și tuturor celor care cred că iubirea și fapta bună pot schimba lumea”, scrie Wargha Enayati, admirator al personalității Reginei Maria și fondator al Fundației de Inovații Sociale Regina Maria și al Rețelei Private Regina Maria.

CITEȘTE ȘI: „Chipurile Mariei, Regina tuturor românilor”: Reamintire istorică printr-un omagiu expozițional rar, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria VIDEO

Ministerul Culturii: evenimentele dedicate Reginei

„Astăzi, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, ne întoarcem cu recunoștință spre figura unei femei care a dat culoare, curaj și demnitate istoriei noastre.
Regina Maria a fost o personalitate care a știut să îmbine forța cu sensibilitatea, diplomația cu dragostea pentru oameni, responsabilitatea publică cu expresia artistică și literară. A fost o creatoare de cultură, o martoră lucidă și sensibilă a timpului ei, un spirit modern care a văzut în artă, frumos și umanitate temelia unei națiuni puternice.
În paginile scrise de ea, în gesturile de pe front, în grădinile pe care le-a creat, în felul în care a privit România, cu luciditate, compasiune și admirație, se află o moștenire care continuă să inspire. A știut să transforme datoria în artă, suferința în solidaritate și puterea în grijă pentru oameni”, transmite Ministerul Culturii într-o postare publică. 

Pentru a-i onora memoria, instituțiile de cultură din subordinea Ministerului Culturii organizează zilele acestea evenimente dedicate vieții și operei sale:

- Muzeul Național de Istorie a României lansează volumul Draga mea Missy semnat de istoricul Diana Mandache, miercuri, 29 octombrie, ora 17:00. Evenimentul are loc în cadrul expoziției „Brățara Principesei Maria de Edinburgh”, o ocazie de a redescoperi anii de început ai destinului ei românesc (brățara fiind cel mai vechi obiect din colecția muzeului legat de copilăria Reginei).

- Muzeul Național "George Enescu", în parteneriat cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, propune în weekendul 25–26 octombrie programe dedicate relației dintre George Enescu și Casa Regală.

- Muzeul Național Brătianu prezintă expoziția „Pe urmele Reginei Maria”, realizată împreună cu elevi din Pitești și Mioveni. Fotografii de epocă au fost recreate într-o cheie contemporană, oferind o perspectivă vie și personală asupra Reginei. Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 octombrie – 7 decembrie 2025.

- Institutul Național al Patrimoniului organizează, la Palatul Parlamentului, expoziția „Regina Maria – un veac și jumătate”, un parcurs vizual și documentar prin universul estetic, cultural și personal al Reginei.

Astăzi, o regăsim în istorie, în literatură, în arhitectură și grădini, în memorie colectivă, ca pe un simbol al unei Românii demne, sensibile, cultivate și orientate spre viitor; o Românie care continuă să se inspire din felul în care ea a iubit, a construit și a crezut.

Omagiu Reginei Maria la Curtea de Argeș

Astăzi, la Mănăstirea Curtea de Argeș – lăcaș de rugăciune, legendă și necropolă a Regilor României – este comemorată personalitatea 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐧𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚, cea care a transformat durerea în speranță, datoria în dragoste de țară și coroana într-un legământ cu poporul ei.
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢:
12:00 – 12:30
𝐏𝐚𝐫𝐚𝐬𝐭𝐚𝐬𝐮𝐥 Reginei Maria – în Catedrala Arhiepiscopală ctitorită de Sfântul Neagoe Basarab, necropola familiei regale.
13:00 – 15:00
„𝟏𝟗𝟏𝟗 – 𝐌𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐑𝐞𝐠𝐚𝐥𝐚̆” – spectacol de teatru realizat şi interpretat de Liana Ceterchi, evocând rolul diplomatic al Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris.
„𝐅𝐫𝐞𝐚𝐦𝐚̆𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐚𝐫𝐝𝐞”
Recital susținut de Cvartetul Mood, coordonat de Vlad Baciu.
𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚̌ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐨𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢
– Dr. Mihail Ion Gorgoi, Director General al Muzeului Național Bran împreunǎ cu Anemona Todor-Referent de specialitate, Dr. Emil Stoian, Nicoleta Petcu, Marilena Rusmănică
– Cornel Popescu, Manager al Muzeului Județean Argeș
„𝐂𝐨𝐥𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐭𝐞𝐜”
Moment poetic și muzical susținut de Florin Sâmpelean (bas) și Lucian Dușa (pian).
𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐟𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞.
Imagini de epocă după cărți poștale ilustrate și volume cu valoare bibliofilǎ din colecțiile Muzeului Național Bran – o reîntoarcere la chipul, eleganța și spiritul Reginei.
𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚̌ 𝐬𝐮𝐛 𝐞𝐠𝐢𝐝𝐚 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐩𝐫𝐞𝐚𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐀𝐫𝐠𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐧𝐮𝐥, 𝐀𝐫𝐡𝐢𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐚𝐥 𝐀𝐫𝐠𝐞𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐬𝐜𝐞𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢.
𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢: Asociația Dacia Concept și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Intrarea este liberǎ.

CITEȘTE ȘI: 15 octombrie: 103 ani de la încoronarea suveranilor României Mari, Ferdinand și Maria, la Alba Iulia

Back To Top