Daimonul meu către mine
Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul
şi-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se
şi pe caprele negre de stâncă înecându-se
în moalele stâncii
Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi
suptă de fluviu şi pe acesta
supt de râuri şi pe acestea
supte de izvoare şi pe ele
absorbite de setea unei făpturi alergând.
Ai să vezi, îmi spuse Daimonul meu, mie,
ai să vezi
cum se usucă peştii
şi cum se împuţesc balenele
cum se evaporă meduzele,
căci îţi zic ţie, vine focul, mă auzi?
- Te aud şi ce să fac eu,
chiar dacă te aud ce să fac eu,
eu ce pot să fac eu
- Schimbă-te în cuvinte, mi-a zis Daimonul,
repede, cât mai poţi să te schimbi
Schimbă-ţi ochiul în cuvânt
nasul şi gura
organul bărbătesc al facerii
tălpile alergătoare,
părul care-a început să-ţi albească
prea des încovoiata şiră a spinării,
schimbă-te în cuvinte, repede, cât mai e timp
- I-am spus Daimonului: tu nu ştii că
vorba arde,
verbul putrezeşte
iar cuvântul
nu se întrupează, ci se destrupează
Am pus un sentiment pe bronz şi tu ştii asta
şi a fiert din pricina luminii soarelui
Am dat un nume unui copil
şi numele s-a spart de timp şi de vrăbii
- Ştiu asta, mi-a zis Daimonul.
Schimbă-te în cuvinte precum îţi zic.