• Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, prin Centrul Dramatic Mythos, organizează în perioada 21-31 martie, ediţia 21 a Festivalului artelor „Nichita la echinocţiu”.
• Programul complet și istoria festivalului.
Ca şi la ediţiile precedente, Centrul Dramatic Mythos al Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” propune un program consistent, onorat de prezența unor personalități ale culturii și artei românești, un program în care spectacolele, expozițiile, atelierele de creație, proiecţiile de film etc., au rolul de a apropia tânăra generație de valori ale spiritualității românești. Toate acestea se desfășoară sub patronajul spiritual al marelui poet Nichita Stănescu, pentru publicul ploieștean și nu numai.
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI ARTELOR „NICHITA LA ECHINOCȚIU”, Ediția 21.
Universitatea Liberă „Nichita Stănescu” – ateliere de creație.
21-31 MARTIE 2026
Sâmbătă, 21 martie
Ora 11. Deschiderea oficială a festivalului.
Proiecția filmului ANTRENORUL DE ÎNGERI, după spectacolul cu același titlu de Nichita Stănescu. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Scenariul și regia – Mihai Vasile.
Duminică, 22 martie
Ora 11. Colocviul ADOLESCENȚA – Un anotimp în Infern? în cadrul căruia va fi prezentat filmul ÎNTRE DOUĂ OGLINZI de Mihai Vasile.
Luni, 23 martie
Ora 10. Deschiderea atelierelor Universității Libere „Nichita Stănescu”.
Ora 17. 20 de ani de la premiera absolută a filmului NEGUSTORUL DE AMINTIRI, coproducție a Televiziunii Române și a Teatrului Equinox Ploiești. Scenariul și regia – Cătălin Apostol.
Marți, 24 martie
Ora 10. Atelier de scenaristică de film, susținut de regizorul Cătălin Apostol.
Ora 17. Vernisajul expoziției AFIȘELE FESTIVALURILOR NICHITIENE (1984 - 2026). Grafică de Mihai Vasile. Proiecția filmului documentar DINCOLO DE ZID.
Miercuri, 25 martie
Ora 10. Atelierul de semne (partea 1).
Ora 17. Proiecția unui fascinant eseu documentar despre realizarea unuia dintre cele mai importante spectacole care s-a jucat pe scenele teatrelor EQUINOX și MYTHOS: IOV sau LUNGUL DRUM AL NOPȚII CĂTRE ZI – un film de Mihai Vasile.
Joi, 26 martie
Ora 10. Obiceiuri și ritualuri din Maramureș. Conferință susținută de Anca Stanca, etnolog.
Secvențe din filmul MARAMUREȘ – ȚARĂ VECHE, ȚARĂ NOUĂ (scenariul, imaginea și regia – Florin Andreescu).
Ora 17. Proiecția filmului MUZEUL ÎNTÂMPLĂRILOR DE CEARĂ după spectacolul cu același titlu de Lucian Vasilescu și Mihai Vasile, realizat de Teatrul Equinox în anul 2011.
Vineri, 27 martie
Ora 10. Atelierul de semne (partea a 2-a) – Ilustrația de carte (Cazul Nichita Stănescu – Sorin Dumitrescu).
Ora 17. Ziua mondială a teatrului. Citirea mesajului anual trimis întregii lumi de către Institutul Internațional de Teatru, de către actorul Willem Dafoe.
Ora 17. Premiera spectacolului de teatru SOLUȚIA ADECVATICĂ de Dumitru Solomon. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Regia Mihai Vasile.
Sâmbătă, 28 martie
Ora 11. Spectacolul-atelier ADOLESCENȚI PE MARE. Interpretează elevii claselor de actorie ale Școlii Populare de Arte Ploiești – prof. Mihai Vasile.
Ora 13. Anul 2026 – anul Constantin Brâncuși. 150 de ani de la naștere. Proiecția filmului documentar ZBOR FĂRĂ SFÂRȘIT.
Duminică, 29 martie
Ora 11. Atelier de teatru.
Luni, 30 martie
Ora 10. Atelierul de creație literară.
Ora 17. Spectacolul CONTEMPLAREA LUMII DINAFARA EI de Nichita Stănescu. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Scenariul și regia – Mihai Vasile.
Marți, 31 martie
Ora 17. Închiderea atelierelor Universității Libere „Nichita Stănescu”.
Decernarea diplomelor, evaluarea finală.
Proiecția filmului MĂREȚIA FRIGULUI – un poem cinematografic de Mihai Vasile, după spectacolul cu același titlu de Nichita Stănescu.
Scurt istoric al Festivalului artelor „Nichita la echinocțiu”
„Am fost absolut liber şi egal
atunci cînd am înţeles
că ideea de frumos nu-mi aparţine mie,
ci ne aparţine tuturora...”
Nichita Stănescu
Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” este continuatorul într-un fel mai nou, mai diversificat, mai modern, a manifestării culturale „Zilele poeziei românești” care a fost înființată ca un omagiu, de un grup de intelectuali, la un an de la moartea poetului (decembrie 1984).
Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” a fost organizat în cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, la inițiativa Teatrului EQUINOX, de prof. Mihai Vasile - regizor, care a înfiinţat acest teatru la data 21 septembrie 1980. Acest teatru s-a dorit a fi un spaţiu de interferenţă a artelor şi o şcoală artistică de avangardă, reușind ca timp de peste trei decenii să fie cel mai animat centru cultural al municipiului Ploieşti.
Cu proiectele sale artistice, culturale şi educaţionale, Teatrul Equinox, prin membrii acestuia, şi-a propus în primul rând să creeze o relaţie mai strânsă şi mai adevărată între opera de artă şi receptorul ei. Spectacolele de teatru, de teatru de gest, de dans, expozițiile de artă plastică și fotografică, concertele şi galele de film - creaţie a tinerilor artişti sau a absolvenților Școlii Populare de Arte Ploiești, atelierele de creaţie şi interpretare, colocviile şi dezbaterile pe diverse teme din domenii artistice, sociale şi educaţionale, au atras de-a lungul anilor un număr impresionant de tineri, dar şi personalităţi importante din lumea artistică. Astfel, având o vastă experiență în organizarea diferitelor manifestări cultural-artistice, regizorul Mihai Vasile, directorul onorific al Teatrului Equinox, s-a ocupat din anul 2006 cu organizarea acestui festival până în anul 2013, când Teatrul Equinox s-a transformat în CENTRUL DRAMATIC MYTHOS, astfel că ultimele ediții, începând cu anul 2014, au fost organizate de acesta, în cadrul programelor culturale ale Centrului Județean de Cultură Prahova, devenit la data de 1 decembrie 2023, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”.
Festivalul se dorește a fi unul dinamic, făcut de tineri pentru tineri, așa cum i-ar fi plăcut poetului, cu unsprezece zile de spectacole, conferințe, ateliere, recitaluri, colocvii, proiecții de filme etc.
La atelierele din cadrul festivalului se înscriu în medie 40 de tineri din orașul Ploiești și județul Prahova, care sub tutela spirituală a poetului Nichita Stănescu au prilejul să participe la toate aceste manifestări cultural-artistice. Festivalul se adresează însă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, care au acces gratuit la toate manifestările și primesc, tot gratuit, publicațiile care se lansează în cadrul festivalului.
Despre activitatea și personalitatea regizorului Mihai Vasile, ca director onorific al festivalului (ajuns la a 21 ediție)
Iată două dintre multele articole, interviuri, recenzii etc. despre Mihai Vasile, Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, al localităților Drajna și Cocorăștii Mislii, titluri obținute pentru contribuțiile deosebite aduse dezvoltării culturale și pentru complexa activitate artistică susținută pe parcursul întregii sale vieți, autoritățile locale și județene recunoscând dăruirea acestuia și oferindu-i de-a lungul anilor numeroase premii și distincții.
Prof. dr. Christian Crăciun
„OMUL EQUINOXIAL” (în volumul „Lectio incerta. Cronici literare”, ed. Eikon, 2018)
«Mihai Vasile este un om-instituție. Nu doar un om care sfințește locul, ci un om care și-a creat și grădinărit o viață întreagă locul de sfințit. Locul acesta s-a numit, începînd din 1980, Teatrul Equinox din Ploiești. A purtat de-a lungul anilor mai multe nume: Grupul de teatru scurt Equinox, Studioul de teatru și film Equinox, Studioul Equinox, Teatrul Equinox. De fapt, un adevărat centru de cercetări de antropologie teatrală, un mediu de experimentare artistică complet. Spațiul acesta underground, nu în sensul unei opoziții „politice”, ci în sensul de a face altceva decît cerea oficialitatea, a devenit, prin timp, un generator de cultură. Nu despre istoria admirabilă a „fenomenului Equinox” vreau să scriu aici, cel puțin nu direct, ci prin intermediul unei cărți a lui Mihai Vasile: În căutarea armoniei pierdute (Ploiești, editura Karta Graphic, 2016). Este o carte puzzle, un fel de montaj cinematografic divers: cronici la cărțile și spectacolele Centrului, interviuri acordate și cerute de el altor artiști, notele sale despre teatru, cronici plastice, evocări, mult și impresionant material iconografic. În totul: un document tulburător. Pentru că, mai e cazul să o spun?, obtuzitatea politrucă a distrus acum cîțiva ani Equinoxul care, din fericire, a renăscut din propria sa mitologie, sub forma Teatrului Mythos. Pentru că, realmente, Teatrul Equinox intrase prin spectacolele sale, prin cărțile și revistele publicate, prin Festivalul artelor „Nichita la Echinocțiu”, prin filme, intrase, spun, în mitologia locală. Aici se cuvin rapid cîteva precizări: Mihai Vasile este un artist total, Mihai Vasile este un om mult prea discret, mult mai preocupat de a face, de a construi decît de a se pune în evidență. Așa se face că biblioteca de cărți și reviste „ivite” în jurul Equinoxului (despre Nichita, Nino Stratan, Dan David, dintre poeți, adevărate obiecte artistice) s-a tipărit în edituri mici, care nu sunt, în general, în atenția marilor făcători de opinie critică. Nu-i nimic, pînă la urmă cărțile și spectacolele și toate celelalte fapte culturale vorbesc pe limba netimpului.
Febrilitatea lui Mihai Vasile stă în a imagina, în a construi spectacole care să fie tot atîtea cercetări asupra spațiului, timpului și condiției umane. La început, prin cele două proiecte Teatrul poeziei și Teatrul mitologiei românești, a adunat oameni, a educat un public, a creat premisele unui adevărat fenomen cultural. La vremea începuturilor experienței Equinox, atelierele acestea asupra mișcării, a corporalului, a spațiului, a rostirii cuvîntului erau ceva nou nu numai la noi, într-un loc „istoric” în care nu puteau pătrunde scrierile lui Grotowski, Barba, Peter Brook. Mihai Vasile a ajuns la ele pentru că este fundamental un om liber și toate căile astea, atît de diverse, erau „căi ale libertății”. Citesc în carte că a ținut pînă și ateliere de caligrafie, ceea ce mi se pare fabulos. Ecourile internaționale, mulțimea de premii interne și din alte țări nu au intimidat oficialitatea dinainte și de după 1989 de a-i pune bețe în roate. Regizorul se referă la toate astea cu maximă reținere, tristețe negălăgioasă și un sentiment de cenușă pe care, nu știu de ce, l-am perceput din toată cartea acestui spirit prin excelență dinamic. Regizorul visează o întoarcere a teatrului la rădăcinile sale ceremoniale și sacre. Pentru el, teatrul este epifanie. De aici invocarea lui Eliade, aplicarea teoriilor savantului la sacralizarea spațiului, a mișcării, redescoperirea ritualului ca fundament al viețuirii. Și tot de aici reconsiderarea legăturii dintre teatru și poezie. Cuvîntul poetic e mai-mult-decît-cuvînt, adică este un alt fel de limbaj. Mihai Vasile nu ilustrează poezia, ci o cercetează pentru a înțelege acel alt univers al cărui mesager ea este. De aici relația specială cu poezia lui Nichita, a cărei oralitate specială o observă. E ceva șamanic în actul acesta de a re-materializa cuvîntul și gestul. Există în carte un scurt eseu: Teatrul ca re-materializare. Pe care sunt convins că autorul l-a dezvoltat deja la dimensiunile unei cărți întregi. Spune aici: „Teatrul oferă, în fapt, o versiune «vie» a procesului imaginar, care trebuie să se construiască în direct, în fața spectatorilor, care autorizează, prin prezența lor, funcționarea reprezentației”. Omul modern este, s-a scris asta de mult, un om care și-a atrofiat voit tot mai mult capacitatea imaginarului. Teatrul este locul privilegiat care încearcă să revigoreze omului actual „glanda” imaginarului. Și, legat de asta, stă și chestiunea vitală a corpului. „Deci, un trup nestăpînit corect nu poate rosti corect, nu se poate arăta corect, înțelegînd prin corectitudine angajarea actorului în demersul său de a descoperi personajul […] spectatorul percepe, pe rînd, cînd un personaj i-real, cînd un actor i-realizat, adică spectatorul apreciază, la un moment dat, puterea personajului, iar la un alt moment dat performanțele actorului. Corpul din carne și oase al actorului suferă, pe rînd o des-cărnare și o re-încarnare imaginare…”.
Tot acest program artistic de o viață, surprinzător prin bogăție și chiar prin existență în aceste hölderliene vremuri de secetă spirituală și de inutilitate a poeților, a transformat teatrul său într-un adevărat laborator. Centrul dramatic Mythos se numește complet, și nu este o denominație emfatică, este una exactă: Centrul de Cercetare, Documentare şi Practică Teatrală și Cinematografică Mythos. Este un miracol (mi-am ales atent cuvîntul!) că artistul a reușit să treacă peste șocul desființării teatrului și să reia, pe alt palier, un program creator de o coeziune admirabilă. Avem în carte povestea tuturor spectacolelor și cărților legate de acest laborator de experiențe umane. Titlul spune ceva esențial despre „arta poetică ” a creatorului polivalent. Armonia se cere regăsită, salvată, reconstruită și spectacolul teatral este un loc, în sensul antropologic, special în care – de la catharsisul tragic încoace, și, mai vechi, de la ritualurile cele mai arhaice – se petrece această armonizare a omului cu sine însuși și cu ceilalți. Punînd în scenă piese „normale” sau texte poetice, el a construit, în egală măsură, și o „școală a spectatorului”. Nu cred să mai existe un experiment de această natură în România, și în orice caz e unic prin durată. Cartea reușește foarte bine să redea ideea de efervescență, structura ei compozită este și o istorie prin mărturii a experienței Equinox, dar și o poveste mai adîncă despre febra creatoare. Și despre funcția ei educativă și eliberatoare. Sunt foarte mulți oameni, prieteni, care „au scris” această carte a echilibrului, citiți colofonul! Autorul folosește aici o sintagmă peste care nu trebuie să trecem neglijent: „spectacolul acestei cărți”. Într-adevăr, cartea este construită ea însăși ca un spectacol de voci critice și evocative. Spectacol polifonic, prin care ajungi „să vezi” ce a intenționat și ce a însemnat Equinoxul pentru oamenii din el și din jurul lui, dar și pentru comunitatea orașului de provincie. Într-un frumos eseu, artistul Ioan Mihai Cochinescu îl numește, metaforic-nichitian pe Mihai Vasile „piatră de înger”. Oximoronică imagine sugerînd forța stabilității și libertatea zborului.
Am perceput din acest montaj, și nu cred că mă înșel, un fel de sunet infra de tristețe față de toate cele ce ar fi putut să fie (izvodite de această formidabilă energie creatoare care este Mihai Vasile) „și niciodată nu vor fi”, vorba poetului. Pentru că artistul crede cu tărie în educația prin artă: „Dar mi-am dorit cu toată puterea ca spectacole mele să fie patetice, să lase urme adînci în memoria afectivă a contemporanilor mei. Numai Dumnezeu poate ști cît am reușit sau dacă voi reuși”. »
Minel Ghiță-Mateucă, ziarist
„Codul de procedură teatrală” - Text care prefațează volumul „Mic dicționar de termeni teatrali” de Mihai Vasile, ediţia a III-a, 2012:
«Fondator şi mentor al Teatrului Equinox din Ploieşti, ulterior al Centrului Dramatic Mythos din cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, profesor de arte dramatice, artist plastic şi fotograf de artă, autor de filme, actor, regizor şi scenograf de teatru, unde mai face şi restul – adaptări şi colaje de texte, costume, muzică, lumini, adică, aproape totul, prozator, poet, eseist, publicist şi editor, se pare că despre Mihai Vasile e mai uşor să spui ce nu este şi ce nu face. Cu o apetenţă creatoare atît de diversă şi de mobilă, de un enciclopedism bine controlat, un astfel de personaj al scenei cultural-artistice contemporane este greu de definit. Dacă nu te mulţumeşti cu stereotipii de genul „personalitate complexă”, începi să cauţi alte explicaţii, fiindcă avem o permanentă nevoie de clarificări. Plus că deseori cedăm la iluzia că o definiţie poate să ţină loc de inefabilul vocaţiei, de iminenţele destinului şi de impetuozitatea valorii. Rezultanta este că Mihai Vasile face bine tot ceea ce face, fără să amestece lucrurile. Fără să le amestece mai mult decît este inevitabil s-o facă, desigur. În sensul că, deşi toate ţîşnirile lui artistice sînt alimentate de lava aceluiaşi vulcan creator, cînd face teatru - face teatru, cînd face fotografie – face fotografie şi cînd face literatură – face literatură, fără să scrie ca un regizor sau să regizeze ca un scriitor. Diversele sale ipostaze artistice îşi manifestă distinct identitatea, indiferent cîte corespondenţe se pot stabili între ele prin efluviul care le uneşte pe dedesubt. Sau pe deasupra...»
Alte informații despre domnul Mihai Vasile se pot afla și de pe site-ul personal AICI.
CITEȘTE ȘI: „Țara mea ca un rai viran”: Povestea unui scenariu dincolo de timpuri
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
