- Actorul Ioan Isaiu ar fi suferit un infarct, sâmbătă, în timpul unor filmări în București.
Ioan Isaiu era cunoscut publicului clujean pentru numeroasele roluri în spectacolele Teatrului Național Cluj-Napoca, însă și pe plan național, după apariția sa în numeroase telenovele românești, precum „Secretul Mariei” și „Vocea inimii.”
Potrivit Radio România Cultural, actorul se afla în București, pentru niște filmări. Acesta ar fi suferit un infarct, iar manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat.
Ioan Isaiu s-a născut pe 25 august 1969, în Hunedoara. A făcut parte din prima promoție de absolvenți ai școlii de actorie de la Cluj, pe atunci integrată în Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, finalizându-și studiile în 1995, la clasa Soranei Coroamă-Stanca. A urcat pe scena Naționalului clujean încă din studenție, în spectacole de referință, precum Tulburarea apelor de Lucian Blaga, regizat de Mihai Măniuțiu. După absolvire a devenit angajat al acestei instituții, unde talentul său s-a decantat în montările unor regizori de seamă ai teatrului românesc. I-a interpretat pe Gadshill în Falstaff și pe Demetrius în Visul unei nopți de vară, a fost Căpitanul din Tom Paine și Episcopul din Becket, toate roluri complexe în spectacole semnate de Victor Ioan Frunză. A jucat de asemenea în Seneca sau sfârșitul unei iubiri (regia Kincses Elemer), în Zbor deasupra unui cuib de cuci (regia Marius Oltean), în Povestiri din pădurea vieneză (regia Anca Bradu), în Țiganiada (regia Mircea Cornișteanu) și în multe, multe alte producții însemnate din spectacologia clujeană și națională, potrivit detaliilor biografice publicate pe teatrulnationalcluj.ro.
„Întreaga echipă a Teatrului Național «Lucian Blaga» din Cluj-Napoca împărtășește astăzi o durere adâncă produsă de vestea plecării timpurii și nedrepte a celui care ne-a fost coleg și prieten - actorul Ioan Isaiu. Dincolo de șocul pe care îl resimțim cu toții în fața acestei morți neașteptate se întinde acum un mare gol, pe care probabil că timpul nu va reuși să îl umple niciodată pe deplin. Ne rămâne însă alinarea gândului că rolurile sale, farmecul caracteristic și acea hotărâre pe care o emana întreaga sa ființă îl vor păstra în inimile spectatorilor și îi vor garanta o a doua veșnicie, aici, printre cei vii”, au transmis colegii săi din Cluj-Napoca, alături de care a jucat între anii 1995 și 2001, iar apoi după anul 2017.
În 2018, după ce și-a consolidat renumele și ca actor de film și televiziune (în producții precum Cântecul șopârlei, Meșterul Manole, Vocea inimii, Îngerașii, Aniela, Iubire și onoare, Îngeri pierduți etc.), a revenit acasă, pe scena Teatrului „Lucian Blaga”, în „Povești de dragoste la prima vedere”, un spectacol regizat de Tudor Lucanu. Au urmat 8 ani intenși, de pe urma cărora rămânem cu amintirea unor roluri impresionante. A fost Vodă în „Meșterul Manole”, montare semnată de Andrei Măjeri, a jucat în „Țiganiada”, de această dată în regia lui Alexandru Dabija, a interpretat roluri multiple în „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Tudor Lucanu) și i-a dat viață lui Alonso în „Furtuna”, spectacol montat de Gábor Tompa. În ultimele stagiuni a jucat rolul lui Chiriac din „O noapte furtunoasă” (regia Dragoș Pop) și a pășit în lumea absurdului din „Pietonul aerului” (regia Gábor Tompa). Ultimele premiere ale acestei stagiuni, „Privește înapoi cu mânie” (regia Tudor Lucanu) și „Numărul 1 mondial” (regia Tudor Antofie) l-au dezvăluit ca un actor proteic, echilibrat, cu un deosebit simț al măsurii comicului și tragicului, cu o voce puternică și clară.
Citiți și: S-a stins din viață pictorița Speranța Ștefănescu-Paștina
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană