Categorie: APH Cultural

Povestitoarele

Rareori scriitorii sunt îngrijoraţi de posibilitatea de a-şi plictisi muzele. Nu creează pentru a le cuceri dragostea, ci pentru a fi admiraţi. Muzele îi inspiră pentru că ridică temperatura erotică şi emoţională a torentului creaţiei, însă trebuie să rămână dincolo de limitele dialogului lor creator. La urma urmei, despre ce se poate vorbi cu o zeiţă?
Cu toate astea, în literatura feminină există numeroase exemple de cărţi cu destinatar concret, fie el amant, tată sau fiu... 

Candidatul nedomesticit 

Un candidat favorit la această imagine este Denys Finch Hatton, amantul aviator al scriitoarei Isak Denisen, interpretat de Robert Redford în memorabilul şi mult oscarizatul film Departe de Africa. Autoarea descrie cu sensibilitate şi mare plăcere nopţile petrecute împreună: "Asemeni africanilor, lui Denys îi plăcea să asculte poveşti, spuse sau citite cu voce tare. Împrăştia o mulţime de perne în faţa focului şi se aşeza, nerăbdător să asculte, de la început la sfârşit, o lungă poveste inventată de mine".
Importanţa pe care frumosul aviator (vă reamintesc, Robert Redford) o are în viaţa scriitoarei daneze se datorează fermecătoarei sale calităţi de animal nedomesticit.
„Vine şi pleacă de la plantaţie când vrea şi poveştile funcţionează ca o momeală ce-i atrage atenţia şi prelungesc, un pic mai mult, viaţa lor împreună”. 

Cronica unei morţi anunţate 

În alte cazuri, dialogul are un pronunţat iz de răzbunare. Cele mai frumoase versuri ale Sylviei Plath sunt cele aluzive la fostul ei soţ, Ted Hughues, considerat de critică "un poet uriaş, condamnat să creeze acompaniat de o umbră toxică".
Poemele adunate în volumul „Ariel”, furioase, dispreţuitoare, pline de resentimente şi frumuseţe, constituie ceea ce în altă artă s-a numit „Cronica unei morţi anunţate”.
S-a autoportretizat ca o moartă vie, un Lazar feminin, o păpuşă aptă să comunice, să spele rufe, să gătească, să coasă, însă, mai presus de orice, să vorbească (şi să provoace): "Păpuşa este ultima ta opţiune. Deseori poate fi o cataplasmă. Eşti dispus să te însori cu ea?". 

Interviu cu un vampir sau esenţa abandonului

Fiul pierdut a fost întotdeauna o sursă de inspiraţie. Mary Shelley şi-a putut dilua singurătatea infantilă adorându-şi mama decedată.
Adulată, înspăimântată şi, după câteva avorturi, dând naştere, fictiv, unei progenituri monstruoase, esenţă a abandonului: Frankenstein.
Un secol mai târziu, Anne Rice transformă în alt bestseller durerea pierderii unui copil. Michelle moare, la cinci ani, de leucemie. În profunda ei disperare, Rice o transformă în nemuritoarea Claudia din memorabilul „Interviu cu un vampir”: o fiică fără mamă, învăluită de ceţurile în care se înfruntă, de milenii, binele şi răul. 

Despre avantajele de a fi nevastă de arheolog

Practic contrapunct la atâta dramă este Agatha Christie, căsătorita din dragoste cu un playboy, mare jucător de golf, care i-a făcut viaţa un iad. Prăbuşită, îşi reface viaţa alături de un arheolog cu 15 ani mai tânăr. "Căsătoreşte-te cu un arheolog, spunea. Cu cât mai mult îmbătrâneşti, cu atât mai încântătoare îi pari".
Cu Max Mallowan a petrecut câteva luni în deşertul Siriei şi a parcurs întreg Orientul Mijlociu, locuri pe care adesea le-a folosit ca scenariu pentru faimoasele sale intrigi poliţiste. Max i-a fost primul şi cel mai fidel lector...

Back To Top