Categorie: APH Cultural

concert ploiesti arhaicSâmbătă seara, iubitorii folkului din Ploieşti au aflat ce înseamnă trupa Arhaic în mijlocul admiratorilor: talent, spectacol de instrumente şi puterea de a pătrunde în sufletul oamenilor.

sorin preda ploiestiNicolae Doboş a combinat fluierul românesc, fluierul irlandez, cavalul şi a adus, pentru prima dată în folkul autohton, instrumentul duduk. Alături de Sorin Preda, la chitară şi toacă, au ridicat publicul în picioare.Iar dacă ploieştenii iubitori ai folkului au crezut ca vin la un concert obişnuit, cu melodii de care deja s-au plictisit, ei bine, lucrurile au stat cu totul altfel. Profesionişti şi originali de la prima melodie până la ultima, trupa Arhaic a dovedit încă o dată abilitatea de a pătrunde în sufletele ascultătorilor, până la convingere.

Arhaicii deja nu mai sunt candidaţi la festivaluri, ci artişti care, de acum încolo, au rolul de reaminti publicului, prin emoţia pe care o exprimă muzica lor, demnitatea de a fi român şi nevoia de a ne respecta valorile autohtone.
Au traversat toată ţara în lung şi în lat, dar concertele lor sunt abia la început, aşa că îi vom revedea pe artiştii de la Arhaic, cât de curând, pe scenele ploieştene.

Primul album al trupei Arhaic, intitulat „Să taci", lansat, sâmbătă seara, la club Valhalla din Ploieşti, va fi urmat, în acest an, de un nou proiect muzical instrumental, „Arhaic Semisinfonica - Dor românesc", în care cântecele vor purta numele unor vechi cetăţi româneşti cum ar fi: Sucidava, Apulum, Axiopolis, Media, Nosa, Proilavia, Regna, Russenart, Zorio, Terra Awas, Mecidiye, Petrodava şi altele.
La realizarea acestui album, Trupa Arhaic va colabora şi cu alţi instrumentişti printre care Sebastian Florică (vioară) şi Mihai Mălăescu (pian, clavecin, orgă).

Back To Top