„Într-o copilărie sfârşită prea repede şi nedefinită mi s-a spus să nu împart jucăriile cu indiferent cine. Într-o adolescenţă creionată pe un gând mi s-a spus să nu mă dărui oricărei persoane. Într-o maturitatea nemărturisită de mine, mie, mi s-a spus că nu e bine...” Dan Minoiu
Sinceritate aproape adolescentină, împrejmuită totuşi de analiza maturităţii. Tumult de trăiri care se cer a fi mărturisite. Versuri pornite dintr-un preaplin al luptelor dintre „înăuntru” şi „înafară”. „Părerile” expuse sunt consecinţe ale lansării de vineri, 5 iunie, din sala Bibliotecii „Nicolae Iorga”, a volumului de versuri „Să nu mori în week-end”, semnat de Dan Minoiu şi apărut la editura Karta Graphic.
Aflat la cea de-a treia carte, după „Scrisoare din anonimat” (2005) şi „Scrisoare pentru un vis ucis” (2007), autorul îşi „concentrează” poemele în jurul binefăcătoarei familii („Familie, te aşteptam de mult!”), aşa cum însuşi mărturiseşte în „Prefaţă către cei dragi.” Termenul de „acasă”, străin de coordonate spaţiale, specific însă unui timp propriu, prezent, devine motivul specific versurilor lui Dan Minoiu („Sunt sentimente pe care le-am transformat în versuri. Sunt sentimente veşnice: familia, casa, copiii... Încercăm să fim puternici, să fim buni...”). Până şi dialogul liber, efectiv, construit chiar în momentul citirii şi indicat de desele apelative care apar în versuri, sprijină acest fapt.
„Să nu mori în week-end”. „Titlul trimite ironic spre obişnuinţele românului. Căci s-a dus tihna românului din veac. Totul e în răspăr.”, a apreciat N. Boaru, amfitrionul evenimentului de vinerea trecută. Epigramistul Geo Olteanu, prezent la lansare, a mărturisit: „Cartea are doi poeţi. Unul cu doi cm mai înalt decât mine (Dan Minoiu măsoară 1,96 m) şi o poezie mai înaltă decât el, celălalt un grafician demn şi poetic - Adrian Voinescu. Volumul este o combinaţie fericită între versificaţia clasică şi cea modernă (aluzivă, spirituală).”
Momentul recitării versurilor a fost „îmbrăcat” cu seninătate şi adâncime de acordurile venite din chitara lui Alexandru Amatis Chifu. Piazzola şi poezie... o întâlnire fericită, pricinuită de sincerităţi versificate, chiar naive, dar deloc îndepărtate de real.