În ciuda faptului că, în ultimii ani, dezvoltarea localităţii nu a avut o cale ascendentă, comuna Iordăcheanu este una dintre cele mai frumoase din Prahova, cu un potenţial turistic mare.
Aflată pe Drumul Vinului, localitatea Iordăcheanu oferă turiştilor nu doar liniştea la care tânjesc din mijlocul cotidianului tumultos, ci şi motive de admiraţie prin obiectivele pe care le deţine.
„Suntem o comună cu un potenţial turistic foarte mare, pe care ne dorim să îl folosim şi să atragem turişti. Este o zonă deosebit de frumoasă, în imediata apropiere a localităţii aflându-se peste 3.000 de hectare de pădure, o binecuvântare pentru oricine vrea să ne viziteze şi să se relaxeze. Cel mai cunoscut obiectiv al nostru este Mănăstirea Vărbila, cu o vechime de aproape cinci secole, lăcaş de cult intens vizitat", ne-a declarat primarul Ioan Poiană.
Acesta este şi motivul pentru care Mănăstirea este sprijinită de către autorităţile locale şi judeţene, astfel încât renovarea ei să fie terminată cât mai repede. „Fondurile alocate pentru biserici nu sunt doar o investiţie venită în sprijinul culturii, ci şi un efort pentru impulsionarea turismului în zonă. Mănăstirea Vărbila este cel mai vechi lăcaş de cult din comuna Iordăcheanu, dar şi de pe Valea Cricovului. Au fost alocate, pentru Mănăstirea Vărbila, 20.000 de lei pentru definitivarea reparaţiilor la acest lăcaş, unde, deja, au fost realizate cele mai multe lucrări de restaurare, cu sprijinul Consiliului Judeţean. Această mănăstire necesită o atenţie deosebită, pentru că de numele ei este strâns legată comunitatea din Iordăcheanu", ne-a mai precizat edilul.
Începutul Mănăstirii Vărbila îl găsim pe la 1532, ridicarea lăcaşului fiind realizată de mai mulţi ctitori. Unul dintre cele mai vechi aşezăminte de acest fel din ţară păstrează încă urmele trecerii lui Mihai Viteazul. Puţini sunt cei care ştiu că marele voievod, înainte de a pleca spre Ardeal pentru a-şi împlini visul de a uni cele trei ţări româneşti sub un singur sceptru, a intrat în sfânta mănăstire din Vărbila să se roage.
Zidurile sunt grele şi groase, tronează deasupra beciurilor care dăinuie încă de la ctitorire, iar clopotniţa, veche cât mănăstirea încă are puterea de a legăna clopotul satului.
Un iz arhaic pluteşte peste fiecare colţişor din biserică. Icoane vechi, realizate pe lemn măcinat de ani şi picturi aproape şterse de timpul nemilos încă rezistă de secole în micul lăcaş de cult. Undeva, lângă uşa de la intrare, sub nişte dale de piatră, ascunse discret privirii, se găsesc două morminte. Istoricul Nicolae Iorga a tradus inscripţiile în 1939 şi a descoperit că aici s-ar afla îngropate rudele lui Mihai Viteazul: Maria Caplea şi boierul Stanciu.
Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mănăstirii apar ca adevăraţi ctitori marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Toţi au avut prin ei şi familiile lor strânse legături cu Radu Paisie şi cu urmaşii lui.
Mihai Viteazul şi Mănăstirea Vărbila
Se spune că voievodul venea, prin preajma Mănăstirii Vărbila şi prin alte localităţi prahovene, şi cu treabă şi fără. Încă din tinereţe, de la prima sa dragoste, a avut legături cu locurile acestea. Oamenii din Vărbila spun, aşa cum au auzit de la înaintaşii lor, că aici, în apropiere de mănăstire, era un pisc de pe care, în nopţile senine de vară se vedea, fără probleme, marea. Era o privelişte ca în palmă şi se poate ca voievodul să fi ales punctul acesta din motive absolut şi strict strategice. De aici putea să urmărească armatele duşmanilor săi, care se pregăteau să-l atace. Din cele 20 de moşii pe care le avea în zona Tohani, Mihai se oprea adesea la Vărbila.
La mănăstirea Vărbila, totul era auster şi sobru. Când venea aici, domnitorul acesta urca discret în clopotniţă, unde se sfătuia cu preoţii de aici.
Voievodul a ajuns aici să se roage, împreună cu preotul Stan de la Călugăreni, înaintea bătăliei cu polonii de la 1600-1601, care a avut loc pe Bucovel. Se spune că a intrat curios în beciurile Mănăstirii, a privit rafturile pline cu alimente conservate, a mirosit brânzeturile, peştele sărat, carnea afumată, a gustat o ulcică plină ochi cu vin rubiniu şi le-a spus călugărilor că se va întoarce din Ardeal cât de repede poate: „Să-mi păstraţi şi mie din bunătăţile astea! Vreau să mă înfrupt alături de voi din ele". S-a dus apoi în biserică şi, văzând că numai bunicul său, Radu Paisie, este pictat pe pereţii ei, a hotărât ca, la întoarcerea sa din bătălia pentru întregirea neamului, să dea ordin să fie realizate portretele întregii familii, inclusiv al lui Mircea cel Bătrân, din care începuse să se socoată coborâtor. „În bisericuţa asta de taină - ar fi spus - trebuie să se afle tot neamul de voievozi."
Domnitorul Mihai Viteazul nu avea să se mai întoarcă niciodată la Mănăstirea sa de suflet, iar cursul istoriei avea să se precipite. Numai capul lui, 400 de ani mai târziu, avea să poposească la Mănăstirea Vărbila. A fost singurul loc unde s-a ţinut o slujbă de pomenire, în 2001, organizată de autorităţile locale.
„Sorţii nu au fost de partea voievodului Mihai Viteazul, în bătălia de la Bucovel. Cu toate acestea, reprezentanţii bisericii au întreţinut, pe cât a fost posibil, lăcaşul de cult, astfel încât Mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi din ţară, dar şi pentru turişti de peste hotare. În anul 2001, pe 19 august, s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, moment marcat de toată comunitatea din Iordăcheanu şi din împrejurimi şi la care au participat peste 8.000 de invitaţi", ne-a povestit primarul Ion Poiană.
ASPECTE INEDITE DESPRE MĂNĂSTIREA VĂRBILA
- Mănăstirea Vărbila este considerată drept una din cele mai puternice şi mai bine ascunse mănăstiri din România.
- Biserica a fost zidită în stil moldovenesc, înaltă şi îngustă, locuinţele din jurul mănăstirii erau făcute din cărămidă tare şi piatră, iar în zidurile lor aveau ferestre mici de apărare, ca şi la pridvor. Ruinele pivniţelor făcute din arcade din cărămidă, care nu se sprijină pe stâlpi, ci unele de celelalte, rezistă şi azi.
- Mănăstirea Vărbila are hramul „Adormirii Maicii Domnului".
- Cele mai vechi inscripţii datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea şi au fost descoperite pe vechea pisanie, sfărâmată în două bucăţi de piatră puse deasupra lespezilor scării la intrare. Inscripţia în slavonă „Acest Hram al Sfintei Preceşti, Născătoare de Dumnezeu, l-a făcut Dumnealui Dragomir, marele Spătar şi Dumnealui Toma Ban în luna lui Sept.14 zile, anul 7048 (1539) şi Dumnealui Caraciu, al doilea Vistier" a fost tradusă de Nicolae Iorga.
- Până la 1653, nu a mai fost descoperită nicio menţiune referitoare la ctitorii Mănăstirii Vărbila. Din acte vechi, reiese că refacerea mănăstirii s-ar datora spătarului Pană Filipescu.
- O a doua pisanie a fost scrisă abia la 1805 şi se referă la ridicarea sfântului lăcaş distrus în cutremurul din 1802.
- Pădurile întinse din jurul satului Vărbila au reprezentat proprietăţile mănăstirii până în anul 1864, când Cuza-Vodă secularizează toate averile mânăstireşti.
- În fiecare an, vin aici turişti din Elveţia, Franţa, Belgia, Germania, pentru a vizita acest lăcaş care se află inclus în circuitul turistic al României.
