- Scris de Paul Dumitrescu
Vineri, 23 mai 2014, începând cu ora 10.00, la Muzeul „Casa Domnească" Brebu, din comuna prahoveană Brebu, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, va avea loc prima ediție a sesiunii naționale de comunicări științifice „Ev mediu românesc", desfășurată sub egida Anului Brâncoveanu.
Noaptea Europeană a Muzeelor, aflată anul acesta la cea de-a zecea ediţie, a fost sărbătorită, sâmbătă, 17 mai 2014, în 13 dintre cele 16 secții muzeale ale Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
În perioada 30 mai - 6 iunie a.c., Primăria Municipiului Ploieşti, Teatrul Toma Caragiu și Asociația Culturală Viitor Art organizează cea de-a patra ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu.
Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti organizează miercuri, 21 mai şi joi, 22 mai 2014, începând cu ora 18.00, Concursul Naţional de Dans „EVERYBODY DANCE WITH US", ediţia a IX-a. Competiția deja de tradiție reuneşte în fiecare an cele mai valoroase formaţii de dans din ţară.
Duminică 13 Aprilie 2014, Festivalul Anual Paştele cu Maeştri organizat de Music Camp International în România a sărbătorit deschiderea celei de-a cincea ediții, se anunță într-un comunicat de presă trimis de organizatori.
Academicianul Ionel Valentin Vlad este noul președinte al Academiei Române.
Constructorii care lucrau la structura de rezistență a Conacului Pană Filipescu din Filipeștii de Târg au descoperit trei ziduri vechi de cărămidă despre existența cărora nu se știa până acum.
Ziua Internațională a Romilor va fi marcată, în Ploiești, la Muzeul de Științele Naturii din cadrul Palatului Culturii unde Agenția Națională pentru Romi va deschide porțile unei expoziții dedicate istoriei acestei etnii.
Scriitorul de origine columbiană GABRIEL GARCIA MARQUEZ, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a fost internat joi într-un spital din Mexic, pentru o afecţiune nedeclarată publicului.