- Scris de Paul Dumitrescu
Luni, 4 august, la ora 14.30, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga" din Ploiești va avea loc lansarea volumului „ISTORIA RĂZBOIULUI PENTRU ÎNTREGIREA ROMÂNIEI", autor Constantin Kirițescu. Cartea reprezintă o ediție anastatică după originalul ediției a II-a tiparită în 1923.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Memorial „Cezar Petrescu" Bușteni organizează cea de-a XIX-a ediție a Salonului de Umor „RIDENDO DICERE VERUM".
Scriitoarea ploieșteană Camelia Iuliana Radu a aflat, de la tinerii cititori, câteva preferințe asupra literaturii contemporane, printr-o mică investigație „făcută personal, fără pretenții de statistică oficială”, așa cum ea însăși o caracterizează.
De joi, 31 iulie, până sâmbătă, 2 august, iubitorii muzicii bune sunt așteptați la Câmpina, unde are loc cea de-a patra ediție a Festivalulului JazzRock. Concertele se vor desfășura la ștrandul de la Casa Tineretului și la Clubul Live.
Artiştii plastici polonezi Magda Szplit şi Henryk Królikowski se vor afla luni, 4 august, în Ploiești, la Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus", unde, la ora 17.00, vor deschide vernisajul expoziției „Urme de imaterial", deschisă publicului până pe 16 august.
Tabăra Internaţională de Creaţie Plastică „Dan Platon" a ajuns, anul acesta, la cea de-a noua ediție. Închiderea taberei a fost marcată, marți, 22 iulie, la Aluniș.
SFÂNTUL ILIE este sărbătorit, duminică, de peste 153.000 de români. Sfântul Ilie este aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE LA „FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre", CONCURS NAȚIONAL DE MUZICĂ FOLK, EDIȚIA a XV–a, PLOIEȘTI 2014.
Volume scrise de Andreea Esca, Chris Simion şi Dan Puric se situează pe primele trei poziţii în topul celor mai vândute cărţi în luna iunie, pe site-ul elefant.ro.
Sâmbătă, 28 iunie, Retromobil Club România, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, în parteneriat cu Primăria Orașului Sinaia și cu sprijinul Muzeului Național Peleș, organizează la Sinaia cea de-a IV-a ediție a Concursului de Eleganță, eveniment inclus în calendarul internațional F.I.V.A.