Categorie: Dezvăluiri

mircea cosma 3Surse judiciare au dezvăluit reporterilor APH identitatea persoanelor care au formulat denunțuri împotriva președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma și a fiului acestuia, deputatul social-democrat Vlad Cosma, ambii acuzați de trafic de influență de către procurorii DNA.

Pe numele celor doi au fost formulate trei denunțuri de către oameni de afaceri prahoveni implicați în dosarul de evaziune fiscală Păvăleanu-Alexe. Este vorba despre patronul CONI - Nicolae Onea, aflat în arest preventiv, reprezentantul CAST - Ioan „Jimmy" Palada și Ion Dumitru, patronul STAR T&D, cel care l-a denunțat și pe Răzvan Alexe, persoană apropiată președintelui CJ Prahova.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial DNA Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a lui Cosma Mircea, președintele Consiliului Județean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, urmând a fi prezentat în cursul zilei de 12 februarie 2014, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Având în vedere calitatea de deputat a inculpatului Cosma Vlad Alexandru, cercetat în aceeaşi cauză penală, reprezentanții DNA au solicitat Ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma", se arată în comunicatul DNA

Revenim cu amănunte

Back To Top