Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Economic

CFR marfaPrivatizarea CFR Marfă a eşuat, potrivit unor surse guvernamentale. Patronul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, nu a adus banii până la expirarea termenului prevăzut în Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă.

Privatizarea a avut condiţii suspensive - fără de care nu se poate finaliza - şi obligativităţi. Îndeplinirea condiţiilor nu ţin de vânzător sau cumpărător. De exmplu conversia datoriilor în actiuni, care s-a realizat, dar nu depindea de cele două părţi. Avizul băncilor, au fost notificate, aceasta era obligaţie. Nu s-a obţinut de la toate. După îndeplinirea condiţiilor se putea face plata", au explicat, pentru gândul.info, surse guvernamentale.

Acestea au precizat că „la contracte fără limită de timp se poate prelungi termenul de finalizare până la îndeplinire, dar acest contract este cu limită de timp".

Gândul a scris că, săptămâna trecută, comisia de privatizare a CFR Marfă a propus Grup Feroviar Român (GFR) să plătească restul de 170 de milioane de euro pentru acţiunile CFR Marfă pe 14 octombrie, conform prevederilor HG de privatizare a CFR Marfă, precum şi încheierea unui act adiţional la contractul de transfer până la avizul Consiliului Concurenţei, au aceleaşi surse guvernamentale.

Şi celelalte condiţii (prevăzute în HG de privatizare a CFR Marfă n.n.) sunt îndeplinite până atunci, mai ales că sunt concomitente. Avizul băncilor parţial îl avem, iar pentru restul ministerul şi compania sunt în discuţii pentru a transfera creditele la alte bănci", au precizat sursele pentru gandul.info.

Patronul GFR, Gruia Stoica, nu a fost însă de acord cu aceste propuneri. Stoica a afirmat, într-un comunicat remis duminică, pentru gândul.info, că vineri, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Transporturilor, membrii comisiei de privatizare le-ar fi făcut propuneri „absolut inacceptabile, ce nu pot fi luate în serios de o companie responsabilă".

Cu regret trebuie să spun că până în ultimul moment, vineri, când am fost convocaţi de urgenţă la minister pentru rezolvarea impasului generat de incapacitatea comisiei de privatizare de a se achita la timp de responsabilităţi, atitudinea comisiei a fost una pe care o considerăm inacceptabilă faţă de un investitor serios. Noi ne-am dus să discutăm şi să căutăm soluţii la problemele vânzătorului, nu ale noastre, iar propunerile care ni s-au făcut sunt absolut inacceptabile şi nu pot fi luate în serios de o companie responsabilă, care a plătit deja 30 de milioane de euro pentru această privatizare", a afirmat într-un comunicat preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica.

Patronul GFR, Gruia Stoica, a declarat duminică: „Fără prelungirea termenului de privatizare nu se rezolvă nimic".
În opinia lui Stoica, Guvernul şi ministrul Transporturilor nu au fost informaţi corect de către membrii comisiei de privatizare a CFR Marfă, comisia de privatizare „ascunzându-se în spatele avizului Consiliului Concurenţei pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile".

Mai multe pe gandul.info

Back To Top