Categorie: Economic

pensii platite avansPensionarii care au primit ilegal pensii mai mari vor returna banii eşalonat, în decurs de trei ani, potrivit unui proiect de lege întocmit de Ministerul Muncii, citat de romaniatv.net. Banii vor fi returnaţi în tranşe lunare egale, până când pensionarii vor scăpa de datoria către stat.

Aproape 10.000 de oameni sunt în această situaţie, conform unui proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii. Dacă pensionarii care au debite generate de interpretări neunitare vor beneficia de o amnistie fiscală, cei care au furnizat în momentul elaborării dosarului de pensionare documente neconforme vor trebui să returneze sumele primite.

Pensiile primite ilegal sunt în număr de 9.593 şi se ridică la o valoare totală de aproximativ 53 de milionale de lei. Astfel, suma medie de returnat în decursul a trei ani de la promulgarea legii va fi de 5.524 de lei de persoană.

Citește și: Amnistie fiscală pentru pensionari. Peste 21.000 de pensionari vor fi scutiți de la plata debitelor provenite din pensii

Back To Top