Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Economic

KLAUS-IOHANNIS-PREŞEDINTELegea Split TVA intră în vigoare. Klaus Iohannis a promulgat în urmă cu puţin timp această lege. Potrivit proiectului, sunt obligate să treacă la split TVA doar companiile în insolvenţă şi cele cu datorii la plata TVA.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 decembrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA”, se arată într-o informare transmisă de Administrația Prezidențială.

Ordonanța privind introducerea split TVA a fost adoptată, la 13 decembrie, de Parlament și a ajuns la promulgare la președintele Klaus Iohannis, aminteşte Antena 3. Opoziția a criticat proiectul în plen, afirmând că, prin această măsură, vor fi afectate nu doar firmele private cât și instituțiile publice.

Parlamentul a adus mai multe modificări Ordonanței privind plata defalcată a TVA, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă.

Back To Top