Noi reglementari privind constinuarea activitatii dupa varsta de pensionare
Categorie: Economic

Pentru persoanele care au îndeplinit stagiul minim de cotizare și care rămân în activitate, în sistemul public sau privat, continuând să contribuie la sistemul public de pensii, punctajul lunar pentru calculul pensiei realizat după această vârstă va fi majorat cu 50%, anunță profit.ro, citând un proiect pregătit de Guvern. De asemenea, Executivul va extinde cumulul pensiei anticipate pentru venituri obținute în mediul privat.

Măsura vine în contextul în care Guvernul a aprobat, luna trecută, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani.

Acum, un proiect de ordonanță pregătit de Guvern arată că este necesară stimularea ”râmânerii în activitate a persoanelor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare și doresc să rămână în activitate după data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru deschiderea unui drept de pensie pentru limită de vârstă”. Prin urmare, proiectul pregătit prevede ca ”pentru asigurații care au îndeplinit stagiul minim de cotizare și care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar realizat în perioada respectivă va fi majorat cu 50%”, conform proiectului consultat de profit.ro.

Back To Top