Ministrul Economiei, Claudiu Nasui
Categorie: Economic

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, reclamă povara fiscală pe care o suportă angajații din țara noastră, calculând că, într-un an, un salariat muncește 170 de zile doar pentru a-și acoperi sările la stat.

Într-o postare publicată vineri, pe o rețea de socializare, Claudiu Năsui scrie că, din fiecare 100 lei câștigați de un român, statul ia aproape jumătate. “Povara fiscală pentru un salariat român obișnuit este și anul acesta sufocantă. 46,32% din salariu, adică aproape jumătate din veniturile noastre, se duc în taxe și impozite. Dacă punem la socoteală restul taxelor și accizelor plătite de români, trecem clar peste jumătate. În fiecare an, românul obișnuit muncește 170 de zile doar ca să își plătească dările la stat. Practic, jumătate din ziua de muncă a românilor este petrecută doar în slujba statului, și abia apoi pentru propriile familii. Mai grav, cheltuielile publice susținute din taxele astea cresc neîncetat an de an. Deși muncesc mult, românii rămân săraci doar ca să acopere cheltuielile cu salariile tot mai mari ale sinecurilor, pensiilor speciale, schemelor de mers la târguri sau altor robinete de bani publici instalate în ultimii 30 de ani”.

Acesta anunță că la Ministerul Economiei a început închiderea “acestor robinete”, ceea ce, însă, “nu înseamnă că România nu rămâne campioană la taxele mari pe salarii, și mai ales pe salariile mici. România taxează cel mai mult sărăcia și îi ține tocmai pe cei care au cea mai mare nevoie de susținere într-o situație precară prin politica sa fiscal”.

Proiect pentru scutirea de taxe a 2.300 de lei din salariu

“Programul actualului Guvern cuprinde și soluția liberală la rezolvarea sărăciei în muncă cauzată de această povară fiscală: Zero Taxe pe salariul minim, adică scutirea echivalentului salariului minim – primii 2.300 de lei – de taxe. Este o politică aplicată și în țările pe care România le ia drept reper de dezvoltare”, mai comentează ministrul Economiei.

Back To Top