bani salariul minim
Categorie: Economic

Ministrul Muncii, Claudiu Năsui, a prezentat, într-o conferință de presă susținută miercuri, măsurile prevăzute pentru păstrarea în țară a forței de muncă. Una dintre ele ar fi neimpozitarea salariului minim, pentru început într-un singur sector.

Neimpozitarea salariului minim va începe la 1 ianuarie 2022 într-un sector privat, care ar putea fi HoReCa, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

"Trebuie să ne punem nişte întrebări. Ce facem noi diferit faţă de ceilalţi: Şi aici este soluţia aceasta a neimpozitării salariului minim. Adică un scut fiscal pe salariul minim. Salariul minim e deja mic, haide să îl lăsăm omului.(...) Zero taxe pe salariul minim este o măsură din programul de guvernare, care începe de la 1 ianuarie 2022 într-un sector privat, sector care nu a fost încă ales, dar care, nu vă ascund, ar putea foarte bine fi HoReCa, din mai multe motive", a explicat Năsui, potrivit Agerpres.

Introducerea tranșelor de neimpozitare, o soluție posibilă

"Mai există şi opţiunea să nu o facem pentru HoReCa. Noi iniţial, şi aici vă dau puţin din casă, am apărat şi ideea să fie îngheţat salariul minim brut şi să fie crescute cote pentru toată lumea, nu doar pentru HoReCa, tranşe de neimpozitare. Nu impozităm primii 300 de lei, anul viitor următorii 300 de lei etc, până ajungem la salariul minim. Şi în felul acesta reducem povara asta fiscală imensă pe care o punem pe spatele celor care câştigă cele mai mici salarii", a punctat Claudiu Năsui, potrivit agenției citate.

Năsui: La noi, povara fiscală se mută pe cele mai mici salarii

Ministrul Economiei a atras atenția asupra unei alte probleme de salarizare și impozitare, și anume taxarea dură a celor cu salarii foarte mici.

"De ce pleacă oamenii la muncă în altă ţară?(...) din cauza diferenţei de salariu, mai ales când vorbim de forţa de muncă slab calificată, necalificată, sau la început de drum. Toate lumea începe de undeva pe piaţa muncii. Exact pe oamenii aceia noi îi impozităm cel mai dur, le luăm cele mai multe taxe din UE, pe salariile mici. (…) Dacă ne uităm gradual, pe ce salarii se mută povara fiscală, vedem că pe cele mici la noi. Suntem consistent în top. Şi nu este singurul top în care suntem sus. Şi în topul inegalităţii de salarii, şi în totul sărăciei în muncă, adică oameni care muncesc şi care deşi muncesc sunt consideraţi în sărăcie sau în risc de sărăcie şi asta e o sărăcie inacceptabilă. (...) Când munceşti 48 de ore pe săptămână să fii în sărăcie e o chestie clară de economie bolnavă", consideră ministrul Economiei, citat de Agerpres.

Back To Top