Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat, luni, că de astăzi poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, la deschiderea dosarelor de daună.
Cererea de deschidere a dosarului de daună se poate completa în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizației de funcționare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanță, precizează un comunicat al FGA după ce forul a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A și constatarea stării de insolvență a societății, Autoritatea de Supraveghere Financiară va promova, în instanță, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului (VEZI DETALII).
Etape legale pentru asigurați
“Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A pot depune cereri de plată la FGA sau cereri de restituire primă. Cererile de plată se pot depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizatiei asiguratorului și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată poate fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări”, mai menționează sursa citată.
Conform Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară, Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare. Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.
Condițiile în care se pot face plăți
“Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului și doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor. Ținând cont de situația pandemică existentă, FGA face apel către potențialii creditori de asigurare să depună solicitările Online, sau prin intermediul unui serviciu postal”, menționează comunicatul citat.
Detalii și formulare găsiți AICI.