Fondurile de pensii private au plătit peste 200 milioane euro
Categorie: Economic

Fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu + Pilonul III facultativ) au realizat plăți în valoare de peste 200 milioane euro către un număr de aproape 115.000 de participanți și moștenitori, de la înființare și până la finele lunii septembrie 2021, potrivit statisticilor APAP. Cea mai mare parte din sumă a fost plătită de fondurile de pensii private obligatorii (605 mil. lei), restul fiind plătit de fondurile de pensii private facultative (397 mil. lei). Numărul plăților efectuate este doar ușor diferit: 59.000 la Pilonul II, față de 55.000 la Pilonul III.

„Depășirea unui volum de plăți de 1 miliard de lei pentru beneficiarii legali ai fondurilor de pensii private este un jalon important al poveștii de succes pe care o reprezintă sistemul de pensii private din România. Valoarea plăților făcute și ritmul în creștere al acestora pe măsură ce populația înaintează în vârstă sunt rezultatul unui sistem funcțional, a lichidității fondurilor și al performanței investiționale avute de la înființare”, a declarat Radu Crăciun, Președintele APAPR, citat de spotmedia.ro

Citește și: PNL și PSD promit lapte și miere! Cu cât cresc pensiile, salariul minim și alocațiile

Back To Top