Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

dacia
Categorie: Economic

 

• Dacia a vândut, anul trecut, 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult față de anul precedent.
• Franța a fost, de departe, cea mai mare piață, urmată de Italia, România și Spania.
• În aceeași perioadă, Dacia a înmatriculat 40.179 de vehicule pe piața din România, în creștere cu 5% față de nivelul înregistrat în 2021.

Cele mai vândute modele Dacia sunt:

Sandero: 229.500 unităţi (+1,2% vs. 2021), cel mai vândut autoturism din Europa către clienții persoane fizice începând din anul 2017.
Duster: 197.100 unităţi, (+5,8% vs. 2021), al doilea cel mai vândut vehicul din Europa către persoanele fizice în anul 2022 și cel mai vândut SUV către aceeași categorie de clienți începând din 2018.
Jogger (aflat în primul său an de comercializare): 56.800 de unităţi, locul al doilea în Europa în clasamentul vehiculelor din segmentul C (exceptând modelele SUV) cu cele mai mari vânzări către persoanele fizice.
Spring: 48.900 unități, (+75% vs. 2021), locul al treilea în Europa în clasamentul celor mai bine vândute vehicule electrice către persoanele fizice.

Cele mai mari piețe externe pentru autoturismele Dacia

În Franța, cea mai mare piață pentru Dacia, au fost înmatriculate 130.800 de autoturisme în 2022, în creștere cu 4,5% față de nivelul înregistrat în 2021, pe o piață în regres cu 7,8%. Această performanță se traduce printr-o creștere cu un punct procentual a cotei de piață, care a ajuns la 8,6%, plasând în premieră Dacia pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute mărci de pe piața franceză a vehiculelor de persoane. Pe segmentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia a atins o cotă de piață de 15,8% (+1,3 puncte procentuale față de 2021), ceea ce înseamnă că unul din 6 clienți particulari din Franța a ales în 2022 un vehicul Dacia.

 CITEȘTE ȘI: Parcul auto din UE a ajuns la 286 milioane de vehicule

În Germania, a cărei piață este dominată de oferta în segmentul C, Dacia a înregistrat în 2022 o creștere cu 50% a vânzărilor sale față de anul precedent, acestea ajungând la 60.300 de autoturisme. În premieră, cota de piață a mărcii a depășit 2% în segmentul VP și 5% în segmentul VP vândute către persoane fizice.

Dacia a înregistrat o creștere semnificativă și în Italia, cu un nivel al vânzărilor de 67.300 unități, (+ 9,2% față de 2021), pe o piață în scădere cu 9,7%. Cota de piață în segmentul VP a ajuns la 5,1%, în creștere cu 0,9 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în 2021. În clasamentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia a ajuns pe locul 4, urcând o poziție față de anul precedent, cu o cotă de piață de 8,3% (+ 2 puncte procentuale față de 2021).

În Spania, Dacia a vândut 37.800 de autoturisme, în creștere cu +2,7% față de nivelul înregistrat în 2021, pe o piață în regres cu 5,3 %. Cota de piață în segmentul VP se situează la 4,7% (+ 0,4 puncte procentuale față de nivelul anului 2021). În clasamentul vânzărilor către persoanele fizice, Dacia se menține pe locul 4, cu o cotă de piață de 8,1%, (+ 0,6 puncte procentuale față de 2021).

În Marea Britanie, vânzările Dacia au crescut cu 55% față de nivelul anului 2021 pe o piață în regres cu 2%. În segmentul vânzărilor către persoanele fizice, cota de piață a mărcii a crescut de la 2% în 2021 la 3,1%.

Sursa: hotnews.ro

CITEȘTE ȘI: Mașini: Numărul de autoturisme noi a crescut cu 7%, în 2022

Back To Top