Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

protestul fermierilor împotriva soluțiilor CE
Categorie: Economic

 

• Fermierii au blocat mai multe artere principale în toată țara, vămi și portul Constanța într-un protest la nivel național.
• Oamenii s-au plans că afacerile lor sunt puse în pericol din cauza cerealelor din Ucraina care au inundate piețele europene în defavoarea tuturor celorlalți producători.
• Ce au discutat reprezentanții fermierilor cu ministrul Agriculturii și ce răspuns le-a dat Petre Daea.

Judeţele în care fermierii au fost organizat proteste sunt Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti.
Fermierii au ieşit cu tractoarele pe străzi au fost decişi să blocheze vămile şi marile oraşe. Protestatarii s-au îndreptat spre Vama Giurgiu-Ruse, Nădlac și Siret. Oamenii au protestat şi în faţa sediului Comisiei Europene din Bucureşti, iar de acolo au plecat la ministerul Agriculturii.

Situația pentru fermierii români și cei din țările vecine Ucrainei

Fermierii sunt nemulțumiți de măsurile pe care Comisia Europeană le-a luat ca susținere a Ucrainei și care au avut ca urmare inundarea pieței europene cu cereale fără a fi luate în cacul pierderile piețelor interne. Deși CE a acordat, luna trecută un pachet de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi și români, sumă din care țării noastre i-au revenit 10 milioane, suma a fost infimă în comparație cu pierderea de 200 de milioane de euro calculată de fermierii români.

În urma presiunilor venite din partea statelor afectate, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel au fost de acord cu un al doilea pachet de despăgubiri, pentru a acoperi impactul mai larg asupra agricultorilor al importurilor ieftine intrate din Ucraina în UE. Aceste ajutoare sunt compensații pentru agricultorii din statele din prima linie, afectate de importurile ieftine de cereale din Ucraina. Comisia Europeană a explicat joia trecută că acest al doilea pachet va viza și alte culturi, precum sectorul zahărului sau sectorul mierii.

România a primit despăgubiri pentru cultura de porumb, întrucât aceasta a cunoscut cel mai mai mare impact al importurilor ucrainene.

CITEȘTE ȘI: ZAREA PREIA DOMENIILE DEALU MARE S.R.L., VITIS PROD S.R.L. ȘI UNELE ACTIVE ALE SOCIETĂȚII DE PROMOVARE A VINULUI S.R.L.

Țările vecine cu Ucraina solicită ca Uniunea Europeană, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial (World Food Programme) să creeze o soluție prin care cerealele ucrainene să fie achiziționate, pentru a nu rămâne în UE, dar și reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire.

Fermierii: Protestul este consecinţa dezamăgirii profunde la soluţia găsită de CE 

„Această formă extremă de manifestare este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţara noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă.

fermierii protestează împotriva ajutoarelor mici ale CE
Această măsură nu a ajutat şi nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să îşi reia ciclul de producţie în condiţiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţa din România”, a transmis Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Petre Daea: „Niciun cent pentru comercianții de cereale”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri, după discuțiile cu fermierii care au protestat în Capitală, că autoritățile din România „învârt o situație grea în jurul unei decizii pe care a luat-o Comisia Europeană”.

Ministrul Daea cere Comisiei Europene să găsească sume suplimentare care să sprijine fermierii și să se realizeze culoarul de transport al cerealelor spre destinație cunoscută, astfel încât aceste cantități de cereale să nu rămână în țările învecinate Ucrainei și să se ducă unde e nevoie.

Ministrul Agriculturii Petre Daea

„Este un moment greu, un moment în care conflictul armat şi zăngănitul armelor de lângă ţara noastră iată că a creat probleme deosebite fermierilor, prin acest aflux de cereale care vin în România şi care au pus într-o situaţie foarte grea pe cei care lucrează terenul şi nu au putut să valorifice întreaga producţie, sau au putut să o valorifice la preţuri mici, datorită situaţiei din Ucraina”, a mai spus Daea.

El a mai precizat: „Pe site-ul Ministerului Agriculturii am publicat actul normativ care stabileşte modul de acordare a acelor bani care au venit şi care au fost dublaţi prin bugetul ministerului Agiculturii şi care se vor da numai la fermierii care au cereale pe stoc, la data de 1 februarie. Nu se dă niciun cent pentru comercianţii de cereale. Ei şi-au asumat acest risc legat de activitatea de comerţ şi de aceea tot sprijinul se duce spre fermieri”.

În același timp, ministrul Daea susține că aşteaptă suma suplimentară de la Comisia Europeană, în urma intervenţiilor preşedintelui Klaus Iohannis la nivelul Consiliului European.

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut, vineri, ministrului Agriculturii, să vină cu măsuri concrete de sprijin pentru fermierii afectați de situația europeană. 

Surse: digi24, hotnews, antena3

CITEȘTE ȘI: SALARIILE ANGAJAȚILOR NU VOR MAI FI CONFIDENȚIALE. NOI OBLIGAȚII STABILITE DE PARLAMENTUL EUROPEAN, PENTRU ANGAJATORI

Back To Top