- Peste 150 de milioane de euro au fost investite din fonduri private, în Ploiești și zona metropolitană, în ultimii cinci ani, potrivit cifrelor transmise doar de cei mai puternici dezvoltatori din zonă, iar încă 160 de milioane se regăsesc în bugetele alocate pentru următorii trei ani, pentru cartiere și clădiri noi, în municipiu și în împrejurimi.
Județul Prahova beneficiază de un buget istoric, de aproximativ două miliarde de euro, iar multe lucrări sunt deja licitate sau aflându-se în procedura de licitație. Investițiile publice masive în infrastructură, derulate deja sau anunțate de autoritățile județene, au contribuit la boom-ul imobiliar, al cărui efect a fost transformarea zonei Ploieștiului în una dintre puținele din proximitatea Capitalei care are capacitatea de a atrage și reține forță de muncă din alte regiuni.
Conform estimărilor agențiilor imobiliare locale, piața imobiliară a Ploieștiului și a zonei metropolitane a acestuia are în acest moment un deficit de aproximativ 20.000 de unități locative noi. Doar cei mai puternici dintre dezvoltatori au investit deja, în ultimii cinci ani, peste 150 de milioane de euro, alocând totodată, pentru următorii trei ani, bugete record de peste 160 de milioane de euro.
Investițiile sunt concentrate în centru, zona proiectelor destinate cumpărătorilor cu venituri peste medie, și în nord, zona de expansiune a proiectelor destinate clasei mijlocii, cu venituri medii și peste medie.
„Față de anii anteriori, am observat la cumpărătorii noștri o atenție mai mare pentru ceea ce primesc odată cu apartamentul cumpărat. E vorba despre facilitățile spațiilor comune/comunitare. Pentru proiectul ”Grădinile MRS” alocăm un buget record, de euro, doar pentru infrastructura cartierului. 80% din acesta va fi o adevărată grădină botanică, deoarece majoritatea locurilor de parcare, inclusiv două străzi și sensuri giratorii, vor fi subterane. Acest lucru ne permite să creăm probabil cel mai verde cartier al orașului, sub forma unui parc ce va fi străbătut de un râu artificial. Ca să vă faceți o idee, doar proiectarea grădinilor, care este făcută de firma Aventus Design, Arhitecture BESLIU Arhitecture S.R.L., SERVTOP S.R.L., SF Landscape Design Arhitecture, ne costă 1.778.000 euro”, spune Dan Aldea, directorul executiv al MRS. Pentru prima etapă a cărei finalizare este estimată pentru finalul anului 2025, MRS a alocat un buget de 35 de milioane de euro, iar bugetul total pe care compania estimează că îl va investi în Ploiești și zona metropolitană în următorii trei ani este de 100 de milioane de euro.
Citiți și: RECEPȚIE OFICIALĂ. AU FOST INAUGURATE LUCRĂRILE LA MEGAPROIECTUL MRS RESIDENCE GRĂDINILE
Edificia Das Imobiliare construiește, tot în nord, ansambluri rezidențiale mai mici, pentru cumpărători cu bugete peste medie. În ultimii trei ani, compania a construit blocuri și case într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale orașului, iar pentru următorii doi ani are în proiect construcția a cel puțin alte două blocuri, în aceeași zonă. Proiectele sale se remarcă prin soluții arhitecturale inedite, cum ar fi apartamente interconectate pe verticală, și spații cu funcționalități atent gândite, materiale și accesorii premium. ”Chiar dacă prețurile nu sunt cele mai mici, vindem foarte ușor pentru că ne-am făcut un renume prin calitate și seriozitate. Pentru următorii doi ani, avem deja vândut din fază de proiect unul dintre blocurile pe care le construim în apropierea Ploiești Shopping City, iar pentru celelalte nu ne facem griji”, declară reprezentantul Edificia.
În centrul Ploieștiului, în vecinătatea parcului Mihai Viteazul, Bucegi12 Central Residence este un bloc cu 98 de apartamente și birouri premium. Dezvoltatorul le propune viitorilor locatari nu numai un amplasament excepțional, ci și o soluție revoluționară de încălzire: pompa de căldură acționată de panouri solare. ”Datorită acestui sistem creat special pentru noi de o firmă din Spania, care activează de 65 de ani în domeniul sistemelor de încălzire și pionier în domeniul tehnologiei pompelor de căldură. Conform calculelor, estimăm că proprietarii vor plăti cu 30% mai puțin pentru energie prin comparație cu cei care folosesc surse convenționale. Nu mai discutăm despre impactul redus asupra mediului pe care îl are acest sistem. De asemenea, am investit foarte mult în infrastructură și în structura de rezistență. Dar nu acestea sunt singurele noastre atuuri. Prețurile pe care le avem sunt mai mari decât ale majorității pieței din motive foarte întemeiate. În afară de poziția unică, Bucegi12 are două etaje de parcări subterane, trei lifturi, dintre care unul de marfă iar în construcție am folosit numai materiale și instalații premium. Toate sunt gândite pentru a crea siguranță, confort și, foarte important, intimitate, iar acestea sunt investiții care costă, dar care îți oferă o calitate a vieții deosebită. Din fericire, clienții știu acest lucru așa că ne-am bucurat de atenția cumpărătorilor încă din faza de proiect”, spune Aurel Amuza, proprietarul companiei Verytas, dezvoltatorul proiectului. Valoarea finală a investiție va depăși 15 milioane de euro, blocul urmând să fie dat în folosință la sfârșitul acestui an.
Tot în zona centrală a Ploieștiului se conturează și un nou proiect, Feruccio Tower, un bloc de 11 etaje. Dezvoltatorul, Grupul Feruccio, care a demarat o investiție de 100 de milioane de euro într-o fabrică de profiluri din beton la Ariceștii Rahtivani, este unul dintre principalii jucători de pe piața de construcții civile și industriale din Prahova. De la finalul verii trecute până acum au fost finalizate cele trei etaje subterane de parcări și infrastructura aferentă. ”Feruccio Tower este clădirea emblematică a Grupului nostru și, cu siguranță, va fi una dintre clădirile etalon ale centrului orașului, spune Aurelian Alexandru, CEO al Feruccio Group. Pentru ridicarea lui ne folosim de experiența acumulată prin construirea a nu mai puțin de 600 de unități locative noi în ultimii ani, doar în Ploiești. Feruccio Tower va fi un turn de oțel și sticlă, cu recepție de cinci stele și spații versatile la parter, cu trei niveluri destinate birourilor și cu apartamente unice prin concepție și design. Clienții noștri își vor putea alege propriile materiale sau accesorii pentru decorarea și dotarea apartamentelor, iar fiecare spațiu va fi dotat cu sisteme ”smart living” de ultimă generație. De exemplu, intenționăm să le oferim posibilitatea ca, printr-o simplă apăsare de buton, să-și poată transforma apartamentul în birou, prin introducerea unor sisteme mobile de pereți și mobilier. În afara investițiilor în facilități de producție, Grupul nostru a alocat un buget de 50 de milioane de euro pentru investiții imobiliare în următorii trei ani în Ploiești și zona metropolitană”, a dezvăluit Aurelian Alexandru.