Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

performanta, managerii, angajati, manageri, sefii, leadership
Categorie: Economic

 

• Un sondaj recent realizat de RoCoach scoate în evidență discrepanțe semnificative între modul în care managerii își evaluează performanța și percepția angajaților asupra leadershipului lor.
• Conform studiului, 81% dintre lideri sunt convinși că își îndeplinesc bine sau foarte bine rolul, însă doar 43% dintre angajați confirmă această evaluare în raport cu nevoile și așteptările lor.

Managerii și angajații au viziuni foarte diferite atunci când sunt evaluiate performanțele persoanelor aflate la conducerea unei forme sau a unui proiect. Rezultatele sondajului, realizat la nivel național pe un eșantion de peste 600 de respondenți, relevă o serie de diferențe notabile de percepție în aspecte-cheie ale leadershipului.

În timp ce 74% dintre manageri consideră că își comunică clar viziunea și obiectivele de business, 38% dintre angajați afirmă că nu primesc suficiente informații pentru a-și îndeplini eficient responsabilitățile.

CITEȘTE ȘI: Tendințe: 20% dintre angajați nu își folosesc integral concediul de odihnă

Mai mult, doar 36% dintre angajați consideră că primesc sprijinul necesar din partea superiorului direct, în contrast cu 68% dintre lideri care cred că oferă tot sprijinul necesar echipei.

Stilul de conducere: managerii se consideră implicați

O altă discrepanță majoră este legată de stilul de leadership. 86,57% dintre manageri se descriu ca fiind implicați și 73,1% ca motivaționali, însă o treime dintre angajați percep mai degrabă un stil autoritar, aspect recunoscut doar de 1 din 10 lideri.

De asemenea, în ceea ce privește transparența, 56,7% dintre manageri consideră că sunt deschiși în comunicare, însă doar 30,1% dintre angajați confirmă că au acces la informațiile necesare din partea superiorilor lor.

„Un lider bun trebuie să găsească echilibrul între viziune și capacitatea de a asculta, între fermitate și adaptabilitate. Diferența dintre autoevaluarea liderilor și percepția angajaților este un aspect critic într-o piață a muncii tot mai competitivă. Dacă liderii nu conștientizează acest decalaj, există riscul ca angajații să își piardă motivația și să caute oportunități în alte companii”, explică Mihai Stănescu, fondatorul RoCoach.

Etica și integritatea

Sondajul evidențiază și alte aspecte critice, precum etica și integritatea leadershipului. Doar 27,4% dintre angajați consideră că liderii lor demonstrează un nivel ridicat de etică și integritate, în timp ce 53,7% dintre lideri își atribuie aceste calități. De asemenea, empatia, adaptabilitatea și asumarea responsabilității sunt alte domenii unde diferențele de percepție sunt semnificative.

Pentru a reduce acest decalaj, companiile trebuie să investească în dezvoltarea leadershipului, să încurajeze feedback-ul continuu și să promoveze o cultură a transparenței și a ascultării active. „Atunci când liderii își aliniază autoevaluarea cu percepția angajaților, organizațiile devin mai eficiente și mai atractive pentru talentele valoroase”, subliniază Mihai Stănescu.

Cu o experiență de peste două decenii, RoCoach accelerează această transformare prin programe intensive de dezvoltare a leadershipului, organizând anual peste 85 de zile de workshop-uri și peste 350 de ore de coaching pentru echipe de management. În ultimul an, RoCoach a colaborat cu peste 25 de clienți corporate, având un impact direct asupra a peste 400 de manageri din România.

Mai multe pe Termene.ro

Compania ploieșteană Termene.ro, platforma care oferă informaţii despre firmele din România, este cel mai important agregator de date din domeniul economic.

CITEȘTE ȘI: Angajații români aplică tot mai des pentru joburi noi. Cele mai căutate locuri de muncă

Back To Top