• Până la sfârșitul lunii aprilie, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Prahova au fost încadrate în muncă 1763 persoane, dintre care 863 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1044 au peste 45 de ani, 269 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 94 au între 35 și 30 de ani, 117 sunt tineri între 25 şi 30 ani (73 tineri NEET), iar 239 sunt tineri sub 25 de ani (194 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 809 provin din mediul urban, iar 954 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale și școală de ucenici ( 561 ), urmate de cele cu studii liceale (505 ). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 392, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 182.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Prahova, 653 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează că urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenției.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, până la 30 aprilie 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă că persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4524 persoane.
CITEȘTE ȘI: AJOFM Prahova. Șomajul în aprilie: 2,40%, cu 6.411 șomeri
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană